S-a intors.
Furia. Furia aia pe care o credeam partial dusa, sau macar ingropata, e inapoi.
Furie si tristate, multa furie si multa tristate.
Furie impotriva mea, impotriva sortie, impotriva lumii, impotriva mea.
Tristete, ca sunt aici, nu-mi place aici, e bine ca sunt aici si vreau sa nu mai fiu aici.

Impostor. Am luat locul cuiva sa ajung aici. Nu, nu am facut asta. Sau am facut-o, castigand concursurile si luand note mai mari ca altii. Sau facandu-ma placuta mai mult decat altii.

________________________________

Ce incerc sa-mi dovedesc? Ca nu vei pleca? Ca vei pleca? Ca nu sunt in stare? Ca voi pleca? Ca nu voi pleca indifferent de ce se intampla?

Vorbesc prea mult. Si acum nu mai e Parintele din capul meu, ci Copilul rebel, care s-a manifestat prea putin de-a lungul vietii.

________________________________

Sa o numim criza existentiala si sa o lasam asa. Vine si trece, important e ce invat din ea. Si unde o sa ajung dupa ce se termina.
Carla’s Dreams – Unde

Pana si Iisus Hristos a avut o criza la 33 de ani. Mai grava.

La ce mi-a folosit sa citesc atatea carti, sa depozitez atatea cunostinte? Acum exista smartphone si Wikipedia, totul e la 2 clickuri distanta.
Am vazut cartile alea cu ochi de copil, prea multa teorie si prea putina practica, prea multe povesti de adulti pentru mintea mea frageda, s-au distorsionat groaznic.
Iar povestile adultilor din jur, cele adevarate, au fost si mai confuzante. Si asa au ramas si dupa ce am vazut cat de copii erau adultii astia.

Sunt foarte incoerenta, stiu.
Ma simt de parca as scoate cuvintele/emotiile/lacrimile pe care nu le-am scos tot anul. In 2016 am avut mai putine postari ca in oricare alt an, recuperez acum.
Nici ca-mi pasa ca sunt incoerenta. Am nevoie de haos pentru a ma ordona. ASTA e firea mea. Degeaba o reneg. Degeaba incerc sa fac ordine ascuzandu-ma de parca as impinge gunoiul sub pres. Nu vreau sa fac asta.

Da, multe lucruri nu merg in viata mea si e ok ca nu merg. Am ignorat treaba asta si e cazul sa nu mai ignor si sa fac cate ceva.
Ca o fata cuminte. Sau nu.

Unele lucruri nu se pot schimba pentru ca au fost mereu asa, doar am ales eu sa le vad altfel.

 

______________

It scares me to see that my perception has changed so much.

I remembered Placebo’s Song to say Goodbye differently. How can I trust myself, how can I trust my past if the things that touched me so much are so much different than how I remember them? It’s like the basics, the foundation of my personality has definitely changed. And this is so… scary.

Battle of the Sun is never over.