Problema din sufletul meu nu e ca imi pasa prea mult, ci dimpotriva. I am vain. Mijlocul inimii mele e gol. Imi pasa prea putin. De oameni, de relatii, de mine. De-asta nu reusesc sa tin relatii cu oamenii. La un moment dat, se satura si pleaca. Exact lucrul de care ma temeam, dar cu care nu m-am luptat. Nu am dat vreun semn, nici macar din politete, nu am returnat daruri, bunavointa. Am luat si am luat. Am pus in golul din inima, gandindu-ma cu umilinta si modestie ca oamenii sunt buni cu mine si ca vor intelege, ma vor intelege ca intarzii constant, ca nu tin seama de ei, nu intretin relatia. Pana cand sa poata duce ei singuri?

Ipocrizie, asa se numeste atitudinea mea.

Zambesc, in ciuda celor scrise. Pentru ca, desi suna urat sa recunosc ca ma comport ipocrit si superficial si neatent, macar am vazut asta. Recunosc lucrurile astea. Ca sunt superficiala, usurateca si nestatornica. E prima sansa spre indreptare, spre schimbare. Nu bagatul prafului sub presul cu “sunt fata buna, am suflet bun, intentii bune”.
Ce voi face cu descoperirea ramane de vazut…

Welcome to the real world, vain Alexandra!

Asta e adevaratul putregai al sufletului tau. Ca iti pasa prea putin. Ca iei si iei si nu dai.
Asta e una din mostenirile mele, preluata de la piatra cea gri care era entitatea bunicului meu. Mi-ai facut un dar atunci cand te-am luat in brate. Indiferent unde ai vrut sa ma duci. In locul unde nu pot privi si de unde nu ma pot intoarce? Cumva era si un drum spre adancul fiintei mele. Poate chiar exista un loc in adancul femeilor, in care ele nu pot privi singure. Si e nevoie de un Kwisatz Haderach care sa poata face asta.

Iti multumesc, lume! Pentru ca existi. Pentru ca exist. Pentru ca traim.
M-am nascut sa invat. M-am nascut sa gresesc, sa cad, sa ma ranesc, sa trec mai departe. M-am nascut sa inteleg, sa simt, sa gandesc, sa evoluez.
E imposibil sa evoluezi fara sa te schimbi, fara sa faci greseli din care sa inveti. Vezi ce e lumina cand apare si intunericul.

Pentru ca lumina e mana stanga a intunericului
Si intunericul e mana dreapta a luminii
Iar in mijloc sunt Eu, omul.

Pentru asta ne-a facut Dumnezeu. Sa ne implinim spiritul (avansand spre ingeri), fara a uita de partea materiala, concreta. Adevarata, precum copacii, precum un fluture, precum blana unei pisici. Intre inger si demon, intre cer si pamant, intre spiritual si carnal, acolo e omul.

Si tanjesc ca tot ceea ce e omenesc sa-mi fie cunoscut.

P.S. dap, dupa 2 beri🙂 M83 – Oblivion si nu numai. Iar tu, Pluto, vino spre Descendent. Ma voi descurca. One way or another. Now Drive!
Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus uneori. Intuitia. S-o folosesc.
Vremea de afara, vantoasa, imi aminteste de “Solaris” al lui Tarkovski. Ce ar crea planeta aceea gigantica pentru mine? Ce iubesc cel mai mult? Ce ma sperie cel mai mult? Ce ar fi cel mai interesant pentru o asemenea entitate? In continuare…

I must not fear.
Fear is the mind-killer.
Fear is the little-death that brings total obliteration.
I will face my fear.
I will permit it to pass over me and through me.
And when it has gone past I will turn the inner eye to see its path.
Where the fear has gone there will be nothing. Only I will remain.