Ludovico Einaudi – Una mattina
si, desigur, EInaudi – FLY

This pain
In my brain,
In my limbs,
In my heart…
I don’t want it to go away.
I’m afraid its leaving would make me less human,
Less complex, more prone to evil. More prone to unthinkable actions.

Culeg firimiturile de atentie de la masa altora. Imi doresc sa fiu si eu in centru, cu ceilalti atenti la mine. In acelasi timp, sunt constienta ca nu se poate, nu se mai poate, nu as mai avea cum sa am parte de atentia AIA pe care mi-o doresc, mi-o doresc si, in acelasi timp, ma sperie rau…
Mi-am cumparat 4 rujuri care sa-mi faca buzele rosii, extrem de rosii, cele mai rosii. Ma dau cu ele doar in casa, ma privesc in fata oglinzii si stiu ca n-as avea curaj sa ies asa pe strada. Sau sa merg asa la munca. Ca sa nu fiu considerata bitch. Bitchy. Sau ca sa nu se uite lumea la buzele mele – dar atunci de le-am mai rujat asa intens?

INFP e acum la limita cu ENFP.
Ce vreau? NU STIU CE VREAU. Vreau ca lumea sa fie fericita sau nu, sa fie impacata cu sine, dar atunci oamenii nu vor vrea sa devina mai buni. Vreau ca eu sa devin un om mai bun, vreau sa am controlul asupra vietii mele, sa nu ma mai simt ca o minge aruncata in spatiu, care se roteste haotic si greu de la o zi la alta. Satelitii mei cei mici si dragi acum au inceput sa-mi patrunda in vise, si nu ma mai pot gandi la scenarii lugubre. Pur si simplu m-am obisnuit atat de mult cu prezenta lor, cu trupusoarele lor micute si frematatoare, si mintile intrebatoare, incat parca… parca… parca le-as sti de mult timp.

M: Tu de ce te-ai nascut?
Si ce sa spun… ca sa invat niste lucruri pe lumea asta, ca sa cunosc niste oameni. Si ca sa le am pe ele.