Melodia asta ma obsedeaza (Sia – My love, a se trece peste faptul ca e din Twilight/Eclipse).

Ma simt iarasi in mijlocul unui vartej, doar ca, de data asta, sunt calma. In ochiul furtunii e liniste si nemiscare.
De fapt, ochiul furtunii sunt eu. Eu voi porni furtuna, o voi aduce la suprafata si in sufletele lor. Si mi-e teama, mi-e al naibii de teama.
E ca in visul ala cu tigrul si ursul care voiau s-o apuce pe M, si eu stateam nemiscata si priveam cum D rastoarna ursul si o apara pe M. Si eram fascinata, si paralizata.
Dar, in acelasi timp, ma separam de mine insami. Ca si cum eu si frica n-am fi fost una, ca si cum nu as fi fost asa terorizata. Dar tot nu ma puteam misca. Si m-am trezit.

Am o datorie si o responsabilitate fata de oamenii care mi-au dat viata. Cumva, trebuie sa-l conving pe tata sa faca un RMN. Cumva, trebuie s-o conving pe mama sa i-l faca.
Nu mi-e greu sa trasez o harta temporala a efectelor… dar nu ma simt 100% pregatita pentru ce ar urma.
Pe de alta parte, ce sens are sa-mi bag capul in nisip? Stiu de pe-acum ca tot la asta se va ajunge. Deci sa iau taurul de coarne si sa pornesc furtuna.

Tata mi-a zis acum 2 zile “Zarurile au fost aruncate”. Din pacate pentru el, zarurile au fost aruncate de mult. Poate de cand era el nenascut si tatal lui lupta in razboi.
Iar mama, mama m-a uimit si mai tare cand si-a derulat viata cu tata, ca “n-a fost atenta la semne” si “parca i s-ar fi facut farmece”, “n-a vazut nimic” si “doar a iubit”; s-a trezit de-abia dupa moartea soacrei ei. Sa fi avut sub nas un ditamai exemplul de iubire conjugala, de-aia care accepta orice, si sa nu-l fi vazut? Totusi, cred ca iubirea mai mult se simte decat se vede. Ori, cum iubesti pe cineva daca nu-i dai atentie, daca incerci mereu sa-l incadrezi in ceea ce crezi ca “trebuie/asa e normal/asa fac si altii”, daca nu accepti?
Tata se simte inselat in adancul lui, ne-iubit, ne-apreciat, ne-dorit. Il roade rau – ca nimeni nu l-a iubit de tot vreodata, nimeni nu l-a acceptat. De-asta a tot cautat iubire si validare, si nu le-a gasit in cele 2 casnicii, si nici in afara lor. De-asta o cauta asa mult pe M, ptr ca M e un copil mic si dulce care nu-i raspunde, iar pe I o respinge, pentru ca I il poate judeca.
Tata le atrage atentia in moduri ciudate – necajindu-le, luandu-le jucariile si tinandu-le unde ele nu ajung; facand-o pe I sa planga si spunandu-i “esti rea, esti urata”, distantand-o de M. si valorizand-o pe M. Nu-i de mirare ca I devine extrem de geloasa pe M in prezenta lui.
Nu-i pot schimba comportamentul tatalui meu. Mi-e atat de cunoscut, incat ajung fara cuvinte cand vad ce se intampla. Eu eram in locul lui I, si in locul lui M era orice copil care ii era lui atunci pe plac, de obicei copilul iubitei lui.
Voi petrece o saptamana cu mama si tata si cu I si M. Va fi o provocare sa nu regresez prea mult, sa nu ma intorc la Alex din trecut, sa nu ma las nici ranita de remarci, nici atrasa in certurile lor, sa nu jignesc pe careva, sa le menajez orgoliile de “crescatori de copii”, dar sa am grija si de emotiile copiilor mei.
Si sa-i convig de necesitatea RMN-ului. Da, va fi o adevarata excursie pe sarma.

***

Am citit Carol Gilligan – Kyra.
Am crezut ca e un roman de dragoste cu o incarcatura psihologica ceva mai mare. Ei bine, e cumva pe dos, e o scriere cu o mare incarcatura psihologica pe fondul dragostei, cu numeroase referinte artistice (muzica, arhitectura, pictura). M-am uitat la Sarutul lui Klimt cu atentie si am inteles altfel. Barbatul incearca sa se elibereze prin tandretea femeii.
Kyra e profesoara de arhitectura in Boston, locuieste cu sora ei Anna, si lucreaza la planurile unui oras atipic. Au trecut 10 ani de cand sotul ei Simon a fost ucis de fratele ei vitreg, ea si Anna au fugit din Cipru, iar parintii lor ramasi in urma au fost probabil ucisi. Il intalneste pe dirijorul si regizorul maghiar Andreas, care-o convinge sa-l ajute cu decorurile pentru Tosca (geniala interpretarea operei). Andreas e bantuit de imaginea sotiei lui, rapita de comunisti. Fiecare admira pasiunea celuilalt pentru munca lor, amintirea pierderii celor dragi ii apropie si intre ei se infiripa ceva. Orice ar fi acel ceva, se rupe brutal cand Andreas decide sa se intoarca in Europa, iar Kyra afla acest lucru de la altcineva. Se simte tradata si abandonata; in cautarea ei de a afla ce e real, isi taie incheietura mainii. Incepe terapie cu Gretta, de-construieste relatia cu Simon, sotul ucis, si cu alte persoane importante, dar ajunge sa puna la indoiala psihoterapia, sau cel putin formatul – ideea de a construi o relatie intre pacient si terapeut, care sa se incheie cand pacientul “se face bine”. Kyra si Andreas se mai intalnesc de cateva ori, dar sunt mereu despartiti de obligatiile lor profesionale. Si totusi nu e acesta sfarsitul.
Carol Gilligan, autoarea, e o profesoara faimoasa, care sustine ca dezvoltarea morala e diferita intre femei si barbati (acum poate pare o idee normala, dar acum 20-30 de ani, era ceva foarte diferit). Cartea ei, “In a different voice” a aparut in 1982 si a influentat masiv studiul diferentelor de gen. (Harvard University Press in March 2012 called “the little book that started a revolution”. cf. Wikipedia).
Kyra nu e o revolutionara, desi ideile ei in privinta arhitecturii si influenta arhitecturii asupra vietii interioare sunt cat se poate de neconventionale. Totusi, Kyra cauta iubire si ceva statornic, e un personaj construit foarte veridic, desi e atat de integra si sincera cu ea insasi. Care e opusul lui “a pierde”? E unul din lucrurile care se repeta in carte. Carte este opusul lui “a pierde”? Este “a gasi” sau “a castiga”?