Lucrurile pentru care merita sa traiesti sunt exact alea pentru care merita sa mori.
Paradoxal, nu?

Stiu ca mi-am spus mai demult ca nu merita sa mori pentru nimic, dar ce naiba, aveam 14 ani… Merita sa mori pentru iubire, pentru o idee, pentru a opri un rau sau pentru a crea un bine mai mare.

_______________

In mintea mea, povestea aia cu dragonii a fost scrisa de mai multe ori. Pe foaie, insa, n-am scris-o deloc.
N-am disciplina. Deloc.
Stiu totusi ceva despre disciplina – nu o poti forta, nu o poti impune. Vine din interior sau nu e deloc.

_______________

Misfit, outcast, different, snake between eagles.
De ce m-am simtit mereu diferita?
Am fost singura fata intre ceilalti copii-baieti, am fost nepoata intre nepoti, am fost copilul dorit baiat care a iesit fata. Am fost fata baietoasa intre fete, am fost fata cu sani mari printre fete cu sani mici, fata sportiva printre floricele.
Am fost copilul care e interesat de toate materiile, copilul care citea mult si des, copilul care pleca mai departe decat altii (chiar si singur), copilul care se voia placut de toata lumea. Am fost copilul care isi dorea sa stie tot si sa aiba toate meseriile din lume. Am fost copilul care a citit Vechiul Testament, cartile de zoologie si agricultura, carti de cosmetica, ingrijirea gospodariei, in timp ce habar n-avea sa mulga o vaca.
Am fost copilul care alerga dupa tranzistoare si rezistente si impedante, pentru ca erau mici si colorate.
Am fost copilul care visa sa puna fludor pe sticla si sa picteze sticla, sau sa creeze arta din obiecte de metal.
Am fost copilul confident-adult, copilul care purta pe umeri vinovatia lumii…
Am devenit adolescenta care isi dorea sa moara si sa se termine odata (ca multi alti adolescenti, de altfel).
Am fost adolescenta care visa sa se imbrace fistichiu in timp ce purta cele mai intunecate si mai conventionale haine.
Am fost adolescenta care purta sacou negru cu adidasi negri. Sau dresuri cu buline negre si bluze de matase.
Am fost adolescenta cu corp fain care-si ura copul si-l ascundea.
Am fost adolescenta care n-a purtat niciodata decolteu, sau fusta mini, sau bluza cu un umar gol, sau haine din care sa mi se vada buricul. Am purtat top cu bretele o singura data (la balul absolvitii clasei a 12-a).
Am fost adolescenta care a descoperit ca-i plac parfumurile. Am fost adolescenta care s-a dus la olimpiada de istorie si a castigat un premiu si s-a simtit impostoare si ca l-a furat cuiva care poate l-ar fi folosit. Am fost adolescenta care a mers la Poli, desi fusese acceptata la o facultate prestigioasa pe uman. Am fost singura dintre colegii mei de liceu care s-a dus la acea facultate.
Am fost tanara care n-avea ce cauta la Poli… Am fost tanara a preferat sa pice examene decat sa aiba 5 in carnet. Am fost tanara care avea note maxime la cele cateva materii de uman dintr-o mare de matematica si electronici.
Am fost cea mai mica intr-o camera de camin in care toata lumea plangea. Am fost singura care juca Starcraft (cu nume de baiat), si singura care nu mai avusese vreun prieten.

Sunt adultul care nu stie sa-si controleze viata, nu-si controleaza copiii (nici nu vad de ce as face-o), adultul care ia decizii, se razgandeste, iar se gandeste si se razgandeste din nou.
Sunt adultul care-si apreciaza mai mult corpul asta gras si cu vergeturi, decat isi aprecia adolescentas trupul ferm si puternic.
Sunt adultul care nu poate spune NU. Sunt adultul care are emotiile unui copil.

Sunt adulta care poate face un super cheesecake si nu stie sa faca o friptura.
Sunt adulta care prefera sa citeasca decat sa faca curat.
Sunt o femeie adulta care nu stie cu ce-i sta in bine.

Sunt adultul care se viseaza copil. Sunt adultul care alearga in parc la Sticluta cu otrava. Sunt adultul care se scalambaie la The book with no Pictures.
Sunt adultul care lucreaza in IT si inventeaza foiletoane cu dragoni si viseaza sa scrie carti.
Sunt adultul care nu stie cine e.