Who are you? Wearing Angel perfume, wearing lipstick and make-up, wearing my face? Taking self photos in the mirror? Moving body and rejoicing it.

Mi-am descoperit filonul de pitzipoanca. Poze cu moaca mea. De fapt, sunt curioasa cum arat, cum ma vad oamenii. Cum ma vad eu. Parca nu mi-am mai privit chipul de mult timp.
Am iesit ieri cu ruj pe buze. M-am simtit cumva dezbracata. La inceput, aveam impresia ca toti se uita la mine. Apoi, mi-a trecut.

Machiajul, persuasiunea, dulceata, intr-un cuvant, seductia si alte subtilitati femeiesti au fost mereu departe de mine. Nu-i corect sa arati o varianta imbunatatita cand tu, de fapt, nu esti asa “buna”, nu-i asa? Nu-i corect sa zambesti dulce si sa incerci sa negociezi. De ce sa folosesti tertipuri in loc sa spui direct ce anume vrei? Vreau 50% din aia, nu vreau sa castig, vreau sa nu pierd. Ia fiecare 50%.
In mintea mea, sunt clare lucrurile.

Dar lumea reala nu functioneaza ca in capul meu. Cand eu cer 50%, mi se ofera 25%. Celalalt vrea sa castige cat mai mult, cu cat mai putina osteneala. Trebuie sa fiu gata sa negociez, sa conving, sa vand cum pot, cu blandete, cu fermitate, sa fiu “om de lume”. Adica ceea ce nu sunt.
Doamne, cum mi-as dori sa fiu mai abila dpdv social, sa-i pot aduce pe oameni unde vreau fara sa am sentimentul ca as fi falsa sau ca ar fi ceva impotriva dorintei lor. Mai ales ca acolo vor si ei sa ajunga – la discutie, la negociere. Dar nu vreau sa negociez, nu ma pricep la asta. Vreau cei 50% al meu si sa nu pierd, si sa nu pierzi nici tu.

*********************************************************

Machiajul ma deprima. De cate ori incep sa machiez ochii, imi vad sprancenele rare. Ma rujez si vad imediat imperfectiunile buzelor mele. Ce sa mai zic de ten (pe-ala oricum nu-l machiez niciodata). De ce m-as machia? Ca sa fiu si mai constienta de imperfectiunea mea? Si totusi… buzele mele par mai vii cand sunt mai colorate. S-au dus zilele cand lumea ma intreba daca m-am dat cu ruj, si ele erau naturale. Iar cu ochii… habar n-am cum sa-i machiez.
Habar n-am cum sa fiu femeie, de fapt.

Toata puterea femeii sta in seductie, imi zicea cineva. Ori eu nu stiu sa seduc. Nu mi se pare corect. Imi amintesc ca, totusi, imi placea sa ma joc, dar nu stiam cum. N-am avut niciodata pe cine sa-mi ascut unghiutele, n-am avut prieteni in friend-zone, am avut doar prieteni. Am petrecut mai mult timp cu baieti, printre baieti. La naiba, vad femeile din punctul de vedere al unui baiat.

Puterea femeilor sta in slabiciunea lor – serios? Am vazut destule femei puternice, incepand cu mama. Mai puternice decat barbatii lor, atat de puternice incat ajungeau sa-i striveasca pe barbati. Dar niciodata nu erau constient de puterea lor, nu indrazneau sa devina constiente. Societatea, alcatuita in special din alte femei, nu le-ar fi permis asta. A recunoaste ca femeia avea putere, puterea ei, ar fi ridicat prea multe semne de intrebare pentru celelalte femei. Teama ca barbatii ar afla si ar da si mai multe lucruri de facut femeilor. Sau teama ca… femeia aia puternica nu e femeie, nu e suficient de femeie.

***************************************

Ah, Iulia, Iulia… inca imi amintesc cand mi-ai zis ca de la spate par un baiat. Si de bunico, imi amintesc, zicandu-mi ca sunt puternica, sunt mai puternica decat fratii mei, si de-aia eu trebuie sa am grija de familia mea. Si pe tine, tata, mi te amintesc spunand de atatea ori ca aranjatul, machiatul, imbracatul sunt ocupatii pentru alea care n-au nimic in cap, pentru alea care umbla numai dupa p**a, pentru curve. In totala opozitie cu mama, care zicea “nu suntem frumoase, dar ne putem imbunatati un pic cu haine, cu coafura”. Mama si neamul ei, care ma toca la fiecare intalnire ca nu m-am pieptanat, nu stau dreapta, merg ca un baiat.
Tata, care era asa speriat de femei, incat si-acum le compune poezii misogine.
Mama, care uraste barbatii, mai ales rudele si pe-aia cu care s-a casatorit.

De unde sa stiu eu ca o sa ma nasc intr-un razboi al sexelor? Si inca unul complet ascuns si orb celor din jur. Nu-i de mirare ca am crezut ca ma atrag mai mult femeile pana am ajuns cu una si am descoperit ca da, lipseste ceva. Nu-i de mirare ca am incercat sa subordonez si sa controlez tipii cu care am fost, ingrasandu-i si castrandu-i psihic, dupa modelul invatat de la mama.

“There, I fixed you. Acum stai sa te parasesc si sa te arunc intr-o depresie. Dup-aia slabeste si responsabilizeaza-te si fa-te mai awesome decat ai fost vreodata cand erai cu mine.”

*****************************************

Mnu, n-am baut nimic. Acuma, de ce naiba scriu eu asa ceva pe un blog public? As putea sa fac o postare privata, pe care sa o vad doar eu. Dar nu, eu vreau sa-mi exorcizez demonii. Sa-i pun intr-o carte ar fi fain, insa n-am ajuns inca la subtilitati din alea. Inca nu stiu sa negociez, inca mi se pare o slabiciune feminina, si eu nu vreau sa fiu slaba (nici macar fizic).
Femeile care au ajuns sa conduca, care si-au folosit slabiciunea ca pe o putere, erau frumoase si aveau ceva in cap. Alea care aveau mult in cap si prea putina frumusete erau in pozitii foarte inalte (precum Cleopatra). Acum, eu nu sunt nici frumoasa, n-am nici foarte multe in cap, pozitie inalta nici atat.
Fac umbra pamantului, incercand sa-mi gasesc un scop.

*****************************************

P.S. Daca peste ani si ani, copiii mei vor citi ce-am scris si vor fi socati, inseamna ca pe undeva n-am facut ceva bine.
In privinta lor, imi doresc 2 lucruri: sa stie ca ii iubesc oricum (indiferent de note, de alegeri sexuale/maritale, de cat de frumoase/destepte ar fi) si sa stie ca sunt puternice SI destepte SI frumoase, si nimeni sa nu le poata lua increderea asta.

****************************************

Stii tu, “Titanium”. As pune link-uri, din pacate, Snakey nu mai merge updatat cu Flash si restul.