O zi in care nu am tipat deloc la copii (inca? sper ca nu “inca”).
Inca putin si plec la Depeche Mode. Am pus HOME sa intru in the mood for DM.

Ma comport ca un copil rebel. Tip si m-as zvarcoli – lucruri pe care nu le-am facut cand eram copil, fiindca eu am fost un copil “cuminte”. E ok, las sa se scurga din mine. Dar tip la copiii mei. Asta nu e ok. In loc de zvarcolire, imi trag palme peste cap (cand ma enervez foarte tare), ca sa nu zic prostii sau sa arunc cu chestii. Nu, nu le-as lovi, n-am luat atat bataie incat sa fie asta instinctul cel mai puternic.
Dar cate apelative as arunca…
Cuvinte, cuvintele astea ingrate pandesc indaratul mintii si de-abia asteapta o scapare ca sa se reverse. Proasto, Nesimtito, Idioato, Cretino, Nu meriti, Dobitocule, Rusine sa-ti fie; si restul pleiadei.

E tare greu sa-mi inabus frustrarea sau sa nu o las sa explodeze cand copilul zice ca-i e foame, si refuza sa manance. Sau cand pica de somn si NU VREA sa doarma. Nici sa-i lase pe altii sa doarma. Si tot asa.

De fapt, nici nu e o solutie inabusirea. Insa cum sa tii frustrarile si sa n-o iei razna? Folosesc ca supapa blogul, terapia, tipetelešŸ˜€

“But you know what scares me the most? When I canā€™t fight it anymore, when it takes over, when I totally lose controlā€¦ I like it” – de-asta mi-e mie frica. Ce as mai rupe o masa… sparge niste farfurii… face karate cu biroul.

Dark side getting in the light?