Ca tot veni vorba de incercari, nu e vorba doar de baletul dorintei/dragostei dintre 2 persoane.
Imi pare ca e vorba si de baletul din partile aceleiasi persoane.
Sa vedem: Albisoara si Negrutza, matzele mele de nadejde, care veneau cu argumente alba-neagra legate de orice, s-au impacat.
Dar alte parti, nu. De exemplu, partea care iubea exercitiile de mate-fizica nu e impacata cu partea de “uman” (limbi straine, romana, analize literare, arta, istorie). Cand faceam exercitii, mintea mea se concentra pe ele si atat, traiam MOMENTUL.

***

Offff, sunt momente cand cuvintele se scurg din mine, se fac fluviu coerent si in momentele alea scriu si traiesc filmul unei carti din imaginatia mea. In alte clipe, imi vin idei, multe idei de nuvele SF si le brodez cu diverse variante. Iar in orele de terapie, cuvintele curg in valuri, privesc covorul si vorbesc, vorbesc pana ametesc, si sunt coerenta, si cursiva, si inteligibila si orice…
Si sunt orele, zilele, lunile in care mi-e greu sa vorbesc cu oamenii adevarati de langa mine, in care orice as spune, suna a declaratie de razboi; sau asa mi se pare mie, ca orice spun poate declansa ceva; si traiesc cu palosul deasupra mintii, sa cearna orice.
E incredibil cat de mult se poate rasuci sufletul. Iei un copil, e nestiutor, e perfect de ALB si de dornic de invatare, si scrii pe el, si-l rasucesti, si-l arcuiesti, si-l manipulezi, si-l conditionezi, si-l compari, si-l masori, si-l programezi.
Si cand va creste mare, se va intreba “Cine sunt eu?” si raspunsul va fi “Creatia MEA”.
“Eu te-am facut pe tine. Eu te-am facut din sangele si carnea mea, din lacrimile si extazul meu, din banii si oboseala muncii mele, din angoasele si fricile mele, din iubirea si joaca cu mine, din cunostintele mele ti-am dat si credinta mea ti-am impartasit-o, rudele mele ti le-am daruit, unde am putut te-am dat la gradinita si scoala. Eu te-am facut bebelus, copil, adolescent si tanar. Eu iti voi face copiii si nepotii, eu te voi casatori, eu te voi duce la facultate, eu voi face totul.
Eu voi trai prin tine o VESNICIE! Nu voi muri niciodata.”

***

Cum sa ne impacam, eu si cu mine? Cine esti tu? De ce ma mai sacai? Nu vezi cate am facut?
Am terminat facultatea, sunt inginer, m-am insurat, am 2 copii… am si credit la masina! Vezi cate am facut? Si toate astea inainte de a implini 30 de ani! Tu, TU ce ai facut pana acum? Sa-ti mai spun ce de am facut!
Am citit o gramada de carti, din care nu-mi amintesc 90%, am intalnit vreo 1500 de oameni si le stiu zodia la 1000, disting foarte bine culorile si am un blog si 20 de agende. TU ce ai facut?
De ce vii sa ma tulburi cu intrebari fara sens? Cum adica – care e sensul vietii mele? Doar ti-am spus: sunt inginer si am 2 copii… ce-mi mai trebuie?
Ah, visele mele din copilarie… cine le mai stie!? Copilarii… auzi la mine, ce visam! Desenam modele de imbracaminte si ma visam designer vestimentar. Adunam petice si coseam haine papusilor, ba le-am facut si tipar. Ce stiam eu pe vremea aia? O vedeam pe mama croind si ma incanta ce scoate din mainile ei. Si nasturii, ce incantare sa ma joc cu ei! Copilarii…
De fapt, papusile alea nu doar ca le imbracam, sa vezi ce viata le dadeam! Imaginam niste povesti de stateau copiii ca mitza in coada! “Tanar si nelinistit” de la mine se inspira, faceam niste filme… Si cand nu ma jucam cu papusile, desenam si puneam povesti pe foaie. Cu sirene, cu furnicute, cu case. Astea imi placeau tare mult, cu case – interiorul casei, cu camere, si ce faceau oamenii. Si cu castele mai desenam, sa-mi intretin fratele, puneam imediat acolo turnuri crenelate si cavaleri. Si cai, ce cai strambi desenam! Dar frate-meu era fericit!
Ah, cum am ajuns inginer? Buna intrebare! Pai tata avea multe cutii goale de bomboane, in care pusese piese de-ale lui. Si mereu le pierdea, piesele erau mici si colorate, avea tranzistoare de toate marimile si culorile, rezistente, diode, conductoare de toate felurile… el le pierdea si eu i le gaseam. Imi placeau ca erau mici si colorate. Apoi am desfacut un ceas sa vad cum merge, dar n-am inteles. Si mi-a mers un pic mintea la matematica… indeajuns incat sa pot face calcule la fizica. Asa ca am ajuns inginer.
Daca-mi place? Cum adica, sa-mi placa ce fac? Scot bani frumosi, nu-i munca grea. Poti sa iesi la pensie din asta. Cred. Inca n-am vazut pe nimeni pensionandu-se asa. Da’s tanara, mai e viata inainte…
Ce am de gand sa mai fac in viata?? De unde sa stiu eu, domnule? Vii aici si pui tot felul de intrebari? O sa… o sa imi iau o casa! Da, o casa mai mare! Cum, zici ca ar fi pentru lucrurile pe care nu le port niciodata? ca o sa am mai mult loc pentru haos? Cine esti dumneata, sa ma judeci?

***

Din toate lucrurile pe care le-am invatat, imi doresc sa fi fost invatata si esecul, responsabilitatea.
Esecul nu inseamna moarte, nici rusine. Esecul inseamna ca trebuie sa mai muncesti si sa mai incerci o data. Responsabilitatea de a-ti asuma consecintele.

***

Irina se balbaie din ce in ce mai rau si zau ca e greu sa scriu un post cu vreo 10 intreruperi.