Sa ai 2 copii e cam ca a avea 2 mitze, dar mai greu.

Am avut candva 2 mitze. Una era un ghem pufos de lana alburie, cu ochii ca cerul de iarna (nici gri, nici bleu). Era sigur de rasa – dupa statura, dupa coada, dupa blana, dupa cum se ghemuia sa sara oriunde. Dar niciodata nu i-am identificat rasa – era prea alburie ptr o birmaneza si nu avea ochi de siameza, avea blana prea scurta ptr ragdoll si tot asa. A fost gasita in motorul unei masini si era cea mai doritoare de dragoste pisicuta. Si foarte sfioasa, retrasa si pasiv-agresiva. Ziua era ok, era destul de calma si jucausa. Dar noaptea, noaptea Pupa mieuna cat putea de tare – voia si nu voia sa doarma cu cineva.

A doua pisica era o maidaneza pura, cu un sold cu probleme si coada ciuntita. Avea o blanita incredibil de catifelata si cei mai frumosi ochi verzi maidanezi. Tot ca pui a venit si ea, cand cealalta era deja pui-adolescent. Se bateau, se scuipau, dar se iubeau al naibii. Ajunsesera sa doarma impreuna. Tasha o facea si pe Pupa sa taca. Se vedea de la o posta care e animalul de rasa, dar maidaneza avea clar o personalitate cu care se locuia mai usor.

Pisicile mele de acum au gheare, dar n-au cozi, nu se ling una pe alta (sau nu foarte des) si inca nu se iubesc asa mult. Am rabdare sa mai creasca. Ieri, Irina a infrumusetat-o pe Bibi cu 2 semne pe frunte (facute cu unghiile de la picioare). Asa imaginatie sadico-creatoare mai zic si eu.

Stiti, m-am saturat sa-mi petrec viata asteptand. Cand eram copil, asteptam. Asteptam ziua de maine, lucrarea de control, o plecare prin oras, citirea unei carti. Asteptam sa cresc mare si sa fiu, sa fac, sa dreg. In facultate, asteptam sa se termine orele de curs, intalnirile, sesiunile. Ca adult muncitor, asteptam weekendurile, ziua de salariu, terminarea zilei de munca.

Sunt parinte si am asteptat sa iasa dinti, sa mearga, sa vorbeasca, sa adoarma, sa faca caca. Acum astept sa mearga sa gradinita, sa ma duc la servici, sa calatorim (cum am facut arareori).

Astept, astept, astept. M-am saturat de asteptat. Viata e perioada dintre 2 asteptari?

 

UA LAVA.

Orson Scott Card e un bun SF-ist si un bun psiholog. Imi amintesc ca l-am urat pentru cum il chinuia pe bietul Ender in “Jocul lui Ender”, cat de crud l-a facut sa se indragosteasca de Novinha. Aveam 19 ani cand am citit primul volum si vreo 22 cand am ajuns la “Vorbitor in Numele Mortilor” si “Xenocid”. Inca mai gandeam copilareste fara incredere in sine – orice obstacol e insurmontabil, “why me” etc.

Aceleasi carti, citite la 29 de ani, par… cum ar trebui sa fie. Ender e nefericit, fara indoiala, dar totul e in parametrii destinului sau. Pentru a ajunge Ucigasul unei rase, a trebuit sa fie antrenat intr-un fel si viata a decurs conform acelui rol.

Chestia asta ma face sa fiu optimista. Stiti, oamenii zic “ce-i mai rau, de-acum incepe” – legat de copii, serviciu, bani, casa bla-bla. Dar nu astea sunt greutatile adevarate (cel putin, nu ptr mine :D). Compar modul in care vedeam lucrurile acum 5 ani cu cum le vad acum, si e mult mai bine. Ce parea de netrecut si de nesuportat atunci, e acum… mai lejer. Surmontabil. Trece cu timpul, cu rabdarea. M-au facut copiii mai inteleapta? DESIGUR. M -au facut sa-mi inteleg mai bine inaintasii si viata. Pur si simplu, unele lucruri se intampla, n-are cineva ceva anume cu tine, oamenii vor sa se refuleze si aleg persoane la indemana. Daca ramai prins in tiparele altora, tu ai de pierdut.

Asadar, mie mi se pare ca va fi din ce in ce mai bine (pe plan personal). In definitiv, acum sunt adult, asa-i? Nu mai am de ce sa vreau sa mor (ok, cand fetele nu se lasa una pe alta sa adoarma 2 ore, ma gandesc la sarit de la et.6, dar nu e serios, ok?). Ba dimpotriva, vreau sa traiesc sa-mi vad si ginerii si nepotii (un Tudor, va rog!). Imi mai plang uneori de mila, dar nu dureaza mult.

Heeei – nu mai sunt asa inocenta si idealista, dar nici asa ironica si sarcastica. I’m no longer that fun. Cumva devin… ADULT? OMG! hmmmmmmmmm, sa fii un adult ADEVARAT nu e asa rau. Rau e sa fii copil in haine de adult si functii de adult. Si responsabilitati de adult…

Deci… Viitorul suna bine pentru mine. Ca sa nu inchei (mult) prea roz si ingamfat, voi spune si viziunea mea asupra lumii (care nu suna deloc bine): cred ca va aparea un razboi si o vom duce mai rau decat acum (cum? fara electronice si net? o sa moor fara Facebook!). Ne vom intoarce la munca de jos (desi ce e rau in asta?). Visez sa traiesc intr-o Romanie in care sa poti fi mestesugar fara sa ai facultate! Da!

Eh, si as mai scrie, dar gandurile mele bazaie ca albinele si greu le prind. Inca una si ma duc: de ce pisici sunt acceptate capacele de canal la fier vechi? Doar scrie pe ele si se vede ca sunt capace de canal. Luate de undeva, si pe-acolo tre’ sa fii atent cad treci pe jos sau cu masina. As da amenzi si celor care le duc, si celor care le primesc. Amenzi drastice!

Niste cuvinte de la o prietena:

 “Iubeste ceea ce este” – Byron Katie

Vezi-ti de treaba ta!

“pot gasi doar trei feluri de treburi in Univers: treaba mea, treaba ta si treaba lui Dumnezeu. (Pentru mine cuvantul Dumnezeu inseamna realitate ). Realitatea este Dumnezeu, deoarece este mai presus de orice. Orice iese de sub controlul meu, controlul tau sau controlul oricui altcuiva pot numi treaba lui Dumnezeu.

Mare parte a stresului nostru provine din faptul ca nu ne vedem de treaba noastra, ci vedem de treaba altcuiva. Cand gandesc: “trebuie sa te angajezi, vreau sa fii fericit, ar trebui sa vii la timp, ar trebui sa ai mai multa grija de tine”, ma ocup de treaba ta. Cand imi fac griji ca ar putea avea loc cutremure, inundatii, razboaie sau ca o sa mor, ma ocup de treaba lui Dumnezeu. Daca la nivel mental ma ocup de treaba ta sau de treaba lui Dumnezeu, efectul este de separare.

………………………………………..

Cand la nivel mental, ma preocupam de treaba mamei mele de exemplu, cu un gand precum “Mama ar trebui sa ma inteleaga”, imediat ma cuprindea un sentiment de singuritate. Si mi-am dat seama ca, in viata, ori de cate ori ma simteam ranita sau singura, ma bagasem in treaba altcuiva.

Daca tu iti traiesti viata ta, iar eu la nivel mental, traiesc tot viata ta, cine mai traieste viata mea? Amandoi suntem acolo. Cand mintea mea este preocupata de treaba ta, eu nu ma mai ocup de treaba mea. Sunt separata de mine insami si ma intreb ce este in neregula cu viata mea. Cand cred ca stiu ce este mai bine pentru oricine altcineva, nu ma ocup de treaba mea. Chiar si in numele iubirii este pura aroganta, iar rezultatul este tensiune, anxietate si teama.

Stiu ce este bine pentru mine? Asta este singura mea treaba. Ar fi bine sa ma ocup de asta inainte sa incerc sa-ti rezolv problemele in locul tau.

Daca intelegi cele trei tipuri de treburi suficient cat sa-ti vezi de treaba ta, asta iti va elibera viata intr-un mod pe care nici nu ti-l poti imagina. Data viitoare cand te vei mai simti stresat sau deranjat, intreaba-te de a cui treaba vezi la nivel mental si este posibil sa izbucnesti in ras! Aceasta intrebare te poate aduce inapoi la tine insuti. Si este posibil sa-ti dai seama ca nu ai fost niciodata cu adevar prezent, ca, la nivel mental, ai vazut toata viata de treburile altora.”