furgasita la Dulcedeea si foarte potrivita postarii


Cat de triste sunt viorile astea… Vorbesc despre o tristete fara limite, amestecata cu disperarea si sentimentul ca nimic nu mai poate fi schimbat…

Hooray for a brand new shitty day… the beginning of a new shitty week…

they are getting all shitty, whether it’s morning in 4 or evening… the nights are no different and days come the same, no matter what

it’s frustrating and maddening the thought that my kidsa were actually perfect and i damaged their perfect-ness… with my fears and confusion, with my giving in to others, my incapacity of saying NO and fear of going with my instincts…

i’m afraid they’ll be broken as i am

i find it more and more difficult to struggle throughout the days… one is smiling beautifully, her little neurons are so curious and eager to discover the world – and i cannot be with her all the time to show her, quench her thirst. when i can, i’m usually chefless… it’s anxieting to know what a great potential  every baby has and how we people limit them…

the other is such a good baby, reasonable, warm, and i don’t do much but yell at her or be upset with her… she wants to discover more – the talking, the moving, her abilities and limits, her emotions and feelings; most times we drag her into a whirlpool of No and crying and frustration, which gets me angry and nervous and guilty…

guilt… you’re guilty from the beginning – for bringing a new baby to this maddening world.

and remember: there’s no escape from motherhood. you can escape marriage by divorce, but motherhood is forever. death only increases guilt.

this is how your life will be, running from one place to another, one baby to another, while the state of mind gets gloomier. people will understand you, everybody went through similar things. people will care, for just a moment. then they’ll go back to their electronic devices and their own lives.

yes, ppl care. they care enough to tell you how much you damage your kids, but not enough to truly help.

maybe my father-in-law was right. imi bat joc de ele. si care-i cealalta posibilitate? sa le abandonez? sa fug din viata lor, sa devin parinte de weekend? sau sa fug de tot, ca Ms. Dalloway? am inteles-o dinainte de a avea copii… ca fugea de o viata care nu mai era a ei…

dar femeilor le e atat de greu sa fuga… sa se desprinda de ceea ce a devenit o parte din ele. barbatilor le e mult mai usor sa se detaseze, sa se intoarca la sinele lor, sa fie absenti. sau sa nu le pese. (si atunci mie de ce ar trebui sa-mi pese? dar daca nici mie nu-mi mai pasa, unde ajungem?)

cum zice Anne Cushman in cartea “Ghid de iluminare pe intelesul prostilor” (citat aproximativ): “daca barbatii ar simti crescand inauntrul lor un copil, ar mai fugi?”   (costa 14,3 ron in Auchan si merita citita!)

inteleptul Buddha a fost print si sot si tata. a renuntat la aceste bucurii si responsabilitati pentru a cauta iluminarea, cum altii cauta “uitarea/relaxarea/destresarea” sau doar cauta. in loc sa… fie tati implicati si atenti 100%.

dar suntem oameni, nu putem sta tot timpul in priza! eh, ai un copil, TREBUIE  sa fii mereu in priza. daca esti mama. tatalui ii acceptam si 80-90%. a tata, e barbat, e stresat la munca, tre sa se relaxeze. si mama? mama nu, ca pe ea o cer copiii. si daca n-o cer, o cer vasele si rufele. sa luam pe cineva sa ne ajute? nu, ca ne fura tablourile si veiozele si hainele. mai bine sa-ti moara tie 100 milioane de neuroni si sa planga copiii decat sa ne vada cineva patul nefacut. mai vine o bunica sa ne bata la cap ca ne trebuie casa mai mare si tre sa mutam mobila asa, ca nu-i place cum sta patul acolo. mai convingem un prieten sa ne viziteze cateva ore si-l rugam sa nu se sperie de dezastrul din casa. mai iesim pe-afara. trece saptamana de lucru, vine weekend. mai vizitam, ne mai certam, ne mai jucam.

trece viata, asa-i? phuuu, stau acasa cu copiii, toata ziua. ce n-ar da altii sa STEA si ei acasa. io de ce ma plang?

trece viata, trec neuronii, frustrarea si dezamagirea sapa mai adanc groapa… dar sa zambim, avem 2 sufletele pe langa noi. de imbratisat, de iubit.

si de-asta fac adultii copii. sa-i mai imbratiseze cineva din cand in cand.

si da, plansul e bun. spala rana.