De ce vreau sa-mi cresc copiii altfel?

Lumea in care am crescut noi e diferita de lumea in care ne-au crescut parintii nostri, si diferita de lumea in care au crescut parintii si bunicii nostri. Majoritatea bunicilor au crescut la tara, cu multe lipsuri (perioada dintre sau dupa razboaie). Multi copii erau nascuti, putini supravietuiau. Oamenii visau (pentru ei si ptr copiii lor) sa aiba o bucata de carne in plus sau un ar in plus, de pe care sa scoata mai multa mancare. Nu stateau de fundul copiilor sa nu se murdareasca sau sa nu manance de pe jos.

Dar lumea in care au crescut bunicii nostri a disparut. A venit comunismul. In care uniforma sociala era norma. Se vedea in hainele pe care le purtau toti (obtinute mai mult sau mai putin pe sub mana), in cartile pe care le citeau toti (mai mult sau mai putin la vedere), in distractiile care erau cam aceleasi ptr toti. Daca erai destept si munceai, era bine. Daca erai destept si nu munceai, era la fel de bine. Era bine si daca erai prost si nu munceai, cata vreme te duceai la munca si nu faceai galagie. Magazinele aveau aceeasi marfa ptr toti, ce avea vecinul ajungeai sa ai si tu (dupa ce asteptai indeajuns pe liste). Putine lucruri erau “mai cu motz” si pe-alea le aveau, de obicei, membrii de partid.

Parintii nostri au crescut odata cu inceputurile comunismului. Deja prioritatile erau un pic altfel. Visul parintilor lor pentru ei era sa ajunga la o scoala, sa ajunga la oras, sa aiba si ei un apartament, o masina, sa scape de “munca de jos” (aka sapa si lopata). De asemenea, parintii nostri au fost primii chiar crescuti cu ideea ca statul are grija de tine – iti da serviciu, casa – daca-ti vezi de treaba (iti tii gura, te conformezi regimului). Si ei au crescut mai mult la tara, prin tarana, cu bunici si parinti care munceau la C.A.P. (si nu numai), preocupati de mancarea de maine, care nu dadeau importanta faptului ca odrasla sarea prin balti, cata vreme nu racea. Erau altoiti copiii pe vremea aia, fara sa moara cineva din asta, si fara ca ei sa fie marcati foarte tare (cel putin aparent)
Noi am fost crescuti preponderent la oras. Si institutionalizat – camin/cresa, gradinita. Mamele noastre se intorceau repede la munca dupa nastere, bunicile lucrau sau munceau la CAP. Si noi am crescut in comunism si am fost crescuti sa ne conformam – sa ascultam, sa ne supunem regulilor si vom fi rasplatiti. Multe reguli de bun simt, dar copiii nu prea stiu ce e ala bun simt – o regula de bun simt ar fi sa nu ne murdarim (prea des) pe haine. Dupa o varsta, multi dintre noi au crescut cu cheia de gat si fara nici un adult care sa spuna “nu te sui in copaci! nu sari gardul!”. Am avut libertate.

Libertate sa ne facem propriile jocuri folosindu-ne imaginatia, libertate sa ne jucam cu copii din orice clasa sociala, libertate de a iesi pe afara la joc (meditatiile au inceput mai incolo). Parintii nostri voiau sa invatam bine si sa ne ducem la facultati bune, ca sa castigam bani. Sau sa avem un loc de munca sigur (la stat). Orice, numai sa lucram, sa avem asigurata ziua de maine. Si sa ne putem intemeia familii.

Dar lumea in care am crescut noi a disparut. A venit capitalismul (sau ce-o fi el).

Capitalismul apreciaza oamenii indrazneti, oamenii cu idei, care risca. Ai o idee geniala, o pui in aplicare si BAM! devii faimos si bogat. Sau macar foarte cunoscut pe felia ta. Esti mult mai pe cont propriu. Ai mai multe posibilitati – poti termina o facultate si poti lucra in ceva foarte diferit de ce ai invatat. Sau poti sa-ti schimbi cariera dupa 10-20 de ani de munca. Sau poti sa lucrezi in acelasi domeniu, dar in alta tara. Si atunci de ce sa faci rate pe 30 de ani la o banca, daca nu stii in ce oras/tara/continent vei fi peste 5 ani?

Magazine sunt peste tot, cu fel de fel de chestii pe care sa ti le doresti. Distractia e mult mai diversa – sa mentionez doar cate posturi de radio si posturi TV sunt. Plus posibilitatile nelimitate ale Internetului (de distractie, de invatare etc.)

In lumea asta in care traim, tre’ sa fim indrazneti, infipti, increzatori in noi. Parintii nostri, insa, viseaza ptr noi ce au visat si ai lor ptr ei – sa vem casa, masina, familie. Sa avem bani incat sa nu ne pese (prea mult) de ziua de maine. Sa nu ne intoarcem la sapa. Sunt gata sa ne creasca copiii (in loc sa-i dam la gradinite particulare) ca noi sa ne ducem 8 ore la munca si sa muncim ptr bani. Si au aceleasi reguli ptr copiii nostri – regulile dupa care ne-au crescut pe noi. Sa nu se loveasca, sa nu sparga, sa nu murdareasca, sa nu se murdareasca, sa nu se urce acolo. Sa invete bine, sa se poata lauda cu ei vecinilor, rudelor, colegilor de munca.

Noi ne crestem copiii un pic altfel… cu gradinite particulare sau de stat, cu extra-optiuni, cu alte posibilitati. Cu mult mai putina libertate – stat afara in aer liber, fara supravegherea directa a unui adult. Cu alt control la nivelul scolii, cu un control diferit (telefon, net…).

Copiii de azi trebuie sa fie pregatiti pentru lumea de maine, care le cere sa fie creativi, inovatori, sa fie altfel (si cand toti sunt altfel, ajung toti la fel). Avem acces la multa informatie si ne dorim mai mult de la copiii nostri decat sa ajunga sa aiba casa, masina, familie.

Eu imi doresc ca ei sa fie fericiti. E un lux pe care nu si l-au permis generatiile anterioare. Nu-mi doresc sa ajunga la 50 de ani, cu o familie si o viata aparent stabila si sa nu se recunoasca in oglinda. Sa se intrebe nefericiti “cine sunt?”. Ar fi ok daca s-ar intreba toata viata “cine sunt?” cata vreme sunt (cat de cat) multumiti de ceea ce au facut/cine sunt pana atunci in viata lor. Asta imi doresc pentru fetele mele – sa fie ele insele, sa fie macar multumite de cine sunt.

Si pentru asta e nevoie de o altfel de educatie. [va urma]