De azi intr-o luna, incep sa ma astept sa apara Miruna. DPN = 6-8 august.
Doar ca azi, pret de vreo 30 de minute, am avut impresia ca raman fara dopul gelatinos. Copilul a avut cateva zvacniri bruste si dureroase. A inceput sa-mi fie si nitel rau. Ma gandeam ce dezastru ar fi daca s-ar naste mai devreme, sau chiar azi. In primul rand, ar iesi cu o luna mai devreme, ceea ce nu-i bine, din start. Poate nici n-as putea naste natural si as ajunge la cezariana (the horror!). Apoi, nu suntem deloc pregatiti – n-am nici un bagaj, n-am stabilit exact ce vreau cu doctorul, n-avem banii pregatiti. Azi mergem la Irina si nu vreau sa stric planul asta.
In plus, toti cei care mi-au sarit in cap ca alaptez in timpul sarcinii mi-ar sari si mai rau. Deja am primit “avertismente”, cum ca, daca va avea ceva copilul asta sau va fi bolnav, sigur va fi din cauza ca Irina a supt (si dna. dr. nushcare a zis ca suptul ei secreta un hormon care face rau copilului din burta). Medicina de Romania, da? Doamne fereste sa aiba autism sau vreo boala congenitala sau sa ia vreun stafilococ din spital, sigur de la suptul Irinei i se trage. Mda, si eu voi petrece lauzia cu oamenii astia.
Deci, draga Miruna, mai stai tu acolo, ca e bine in burta, chiar si cand mami se plimba cam mult pe jos.

***
Iri m-a intrebat taica-meu prima data ce face “cea mica”. Nu am inteles la ce se refera, doar ce o vazuse pe Irina. Apoi mi-a zis “din burtica”. Evrika! Sa ne intelegem, e prima data cand tata intreaba de Miruna, de cand a aflat de sarcina. Zic ca e bine, putea sa ma intrebe prima data dupa ce nasteam :))
Tot tata m-a intrebat foarte uimit de ce vrem sa o mai luam pe Irina la Bucuresti. De ce n-o lasam acolo direct, pana la nastere (dupa nastere, oricum ma duc la Valcea). N-am putut sa-i zic “de dor”, fiindca tata nu intelege ce e cu dorul asta. Poti sa-l pici cu ceara si n-ar recunoaste ca nu vrea s-o luam de-acolo, ca s-o poata vedea des.
Dar mie mi-e dor de Irina, mi-e dor rau. De 4 nopti o tot visez, il plimb si pe D. prin vise, si tot incerc sa-mi imaginez cum va fi cand o sa ne vada, dupa 12 zile. O sa alerge la noi? O sa fie suparata si n-o sa vrea in brate? Un amestec din amandoua? Ma astept sa planga destul de mult (si parca vad ca se vor auzi voci spunand “mai bine nu veneati”), sa-si exprime emotiile (bucurie ca am venit si suparare ca nu am fost cu ea) si dup-aia sa revina la starea ei voioasa.

***
Lucrurile nefolosite se deterioreaza mai repede decat cele folosite. Asta ii spunea mama lui tata, care refuza sa foloseasca vechea Dacie ptr treburi “neimportante” (treburile “importante” erau mersul la ai lui, sau la sora-sa, sau la casa de la tara, cand era ceva de dus/adus; in nici un caz daca ai nevasta bolnava, sau copilul bolnav “daca n-aveam masina, cum va descurcati?”). Ehei, avea masina asta 23 de ani si mai putin de 100.000 km la bord. Parea a fi intr-o stare bunicica. Asta, pana te uitai cu atentie si vedeai gaurile de rugina – mai ales in interiorul masinii, pe podea. Sau pe piese. Masina statea uneori si 2 luni fara sa fie pornita, si asta se vedea cand incerca sa o porneasca iarasi.
Eh, dar nu de masini voiam sa vorbesc… ci de niste sandale de piele luate in 2007, de la Kriza, unii de pe Magheru. Au costat 170 ron, bani destui atunci, da? Le-am ales foarte greu (cautam ceva alb, comod, cu talpa joasa, misiune dificila in anii platformelor) si le-am purtat de fix 2 ori. Aveau o bareta slabita si-mi scapau din picior.
Le-am pastrat in cutia lor originala, n-au stat in soare/ploaie/vant. Am zis sa le dau cuiva, daca tot nu le port, de vandut nici vorba: se cojisera un pic dupa cele 2 purtari. Le-am incaltat nitel prin casa, minune, nu-mi scapa din picior (am picior de gravida, lat, deh!). Si azi m-am dus pana la Auchan cu ele. Imi pare rau ca nu le-am facut poze inainte si dupa. S-au scorojit pe laterale (pielea a crapat sau s-a dus lipiciul?) si arata in asa fel, incat ma bucur tare mult ca nu le-am dat, ma faceam de ras. N-o sa le arunc, poate le-o mai face ceva vreun cizmar. Altfel, le port pana se dezlipesc de tot (vreo 3-4 drumuri?) si dup-aia le arunc.
Bai, si au fost NEPURTATE. Si pastrate cum trebuie.
Ma enerveaza cu atat mai mult cu cat am sandale mai vechi, care inca se tin bine. E drept, le-am purtat macar de cateva ori pe an, in fiecare an.
Deci – folositi si purtati ce aveti, de-astea le aveti, nu sa se rugineasca/dezlipeasca degeaba pe cine stie unde. Valabil pentru orice, de la haine la masini la parti ale corpului (sic!).

***
Cum mergeam azi pe strada, cugetam la ironia sortii. Colega mea de liceu, rivala mea intr-ale olimpiadelor la istorie, a terminat Relatii Internationale (visul mamei ei) si Stiinte Politice (visul ei) si acum lucreaza… la Google. Eu am terminat Automatica (visul parintilor mei) si acum lucrez la… acum stau acasa, pe banii statului, dar oricum nu cred c-as avea sanse la Google (pe meseria mea, n-au treaba, si nu-s buna ca programator/automatist).
Eh, e drept ca eu am/voi avea 2 fete minunate. Iar ea are experienta unor calatorii prin Europa, America si India, si a cunoasterii multor oameni.
Cine zice ca nu pot si eu calatori mai incolo, dupa cum ea poate avea copii mai incolo? Fiecare cu visele ei. Doar ca eu nu prea stiu care (mai) sunt visele mele. Si asta e, de fapt, ceea ce ne separa. Ea a luptat pentru visul ei, si l-a conturat la fiecare pas. Mie mi-e neclar visul meu, m-am indepartat de el la fiecare pas.
Ma consolez spunandu-mi ca exista un timp pentru orice, si poate timpul meu va veni mai incolo. Timpul sa fac ce? Studii antropologice? Studii de limbi straine? Sa lucrez la un muzeu si sa scriu articole pentru reviste, cum ma visam intr-un CV din clasa a 10-a?
Uneori ma gandesc ca nu-mi mai pot permite vise. Suntem o familie cu venit peste medie si, luna de luna, tot facem calcule sa ajungem macar la zero. Folosim CashControl (apropo, e un instrument excelent de a tine evidenta cheltuielilor) si lucrurile merg la fel. Ok, ma voi intoarce la munca peste 1 an si vor fi mai multi bani, dar ce facem cu copiii? Bona? gradinita+cresa de stat? particulare? (as vrea ca fetele sa fie la aceeasi unitate, nu in locuri diferite). La bunici? greu cu copil de 1 an. Si ce facem primavara-toamna, cand afara e ok, dar in casa e frig… si copiii merg peste tot, nu-i poti tine doar in camera cu soba. Sa faca focul in centrala atat de mult timp e foarte costisitor.
Mama mi-a zis ca trebuia sa ne gandim la astea inainte sa facem 2 copii. Te gandesti oricum inainte de a face chiar si un copil (m-am gandit o gramada inainte sa se nasca Irina). Deja ne gandim la chestii care vor fi o problema peste 1 an, dar noi ne gandim de-acum.
Spre deosebire de pesimismul meu realist de dinainte, acum cred ca ne vom descurca, oricum ar fi. Copiii ma fac mai optimista, nush de ce. La D. parca ar fi nitel invers :))

Sa punem un zambet pe fata in ziua asta (prea) plina de soare…