Am lasat-o pe Irina la tara. Nu neaparat ca sa se intarce, desi si asta ar fi unul din motive.
E stapana curtii, magiciana puilor (are o miscare din maini, zici ca vrea sa-i transforme pe toti in ceva), ingrijitoarea pisicii si ajutorul bunicilor la plante (ca vor, ca nu vor, ea tot ii ajuta).
Pana acum s-au inteles foarte bine, a contribuit si vremea mai degraba racoroasa – n-a cerut san noaptea, a baut apa, lapte, a adormit cu povestile spuse de bunica-sa. Se viziteaza zilnic cu vara-sa de 7 luni, se joaca cu ea (cat de cat, cat se poate juca la varsta asta – numai bine, face practica pentru Miruna :D), cu parintii ei.
Vine repede la telefon cand suna, stie ca ne aude (noi pe ea nu, ca nu vorbeste), si nu plange (dacat daca aude PaPa). Ieri i-a adus bunicii rochia pe care a primit-o de la ceilalti bunici, sa mi-o arate prin telefon🙂
Saptamana care vine va fi cald, ii pleaca si verisoara cu parintii, sper sa se inteleaga in continuare cu bunicii.
I-am promis ca vin vineri… nu i-am zis si care vineri. M-am hotarat sa nu merg azi la Valcea, as fi stat cateva ore si apoi trebuia sa plec spre parastas, si cred ca i-ar fi fost mai rau sa ma vada asa putin si apoi plecand. Insa vinerea urmatoare ne ducem si o luam incoace! My baby back!

Cum e viata fara copil? Pai… ne uitam la filme. Macar unul pe zi. Jucariile sunt la locul lor. Le-am strans dupa 3 zile, nu-mi venea sa le mut. E cam goala casa. Nu mai sunt picioruse care sa alerge de colo-colo, nu mai chiuie nimeni, nici macar nu mai plange. Nu mai sunt linguri de lemn pe birou sau cuburi pe masa din bucatarie. Pustiu.
Pe de alta parte, imi pot bea cappucino in “liniste”, pot sa stau pe net cat vreau, am timp sa fac multe. N-am chef, in schimb. Pot sa ma lafai in pat, pe toate partile (adica mai mult pe una, ca nu ma lasa burta). In primele zile fara Irina, imi lipsea o mana. Acuma parca imi lipseste o juma de mana. Daca n-o aveam pe Miruna in burta, mi-ar fi fost si mai greu. Ma uitam la copii pe strada si ma treceau lacrimile. Cum sa nu-mi vina in minte mersul ei de pinguin, manutele dolofane, burtica buna de mancat, zambetul ei radios, parul care ii statea in sus?
Dorul de un copil e cam ca dorul de indragostit, va zic. Mi-e dor de ea fizic, s-o iau in brate, s-o smotocesc, s-o pup. Stau in pat si-mi amintesc cum dormea, in cele mai ciudate pozitii, cu gura deschisa, cu fundul in sus uneori. Ce impacata parea cand dormea la san. Uoooof.
Nu stiu daca se intarca. Nici nu-mi mai pasa (cata vreme nu mai face ca in noptile alea cand nu voia sa suga si doar plangea in bratele mele). Ma bucur ca e bine acolo, am avut un presentiment bun, altfel n-as fi lasat-o. Nici acum nu pot spune ca eram 100%, dar peste 80%🙂

Bebe2 aka Miruna creste, are picioare lungi. La fel ca Irina, e dezvoltata peste medie. Termenul de nastere e tot 6-8 august. Misca foarte mult ziua, uneori minute in sir. De 2 nopti am inceput sa dorm mai greu, nu gasesc o pozitie, mi-e somn, dar mi-e greu sa dorm, in schimb imi vine sa dorm la amiaza. Trebuie sa-i pregatesc “trusoul”, momentan e tot la tara. Pe Miruna sunt decisa s-o port de cand e foarte mica (daca e de acord) si sa facem co-sleeping de la inceput, daca vrea. Poate imi iese si faza cu cordonul ombilical -sa-l taie dupa ce nu mai pulseaza, si cu pusul copilului la san la scurt timp dupa nastere. Voi naste la Polizu de data asta, si sper sa fie mai bine. Voi avea grija sa fie mai bine.

Despre asta si cursuri Lamaze, in alta postare, acum trebuie sa plec.