Dupa ce am scris postarea aia suparata legata de ora 5, Irina nu s-a mai trezit la ora 5. Sau fie, s-a trezit, a supt si a adormit la loc. Mi-e teama deseori sa scriu despre lucrurile bune, ca nu cumva ele sa nu se mai intample (stiu, e ca o superstitie, dar ce sa-i fac daca asa mi se intampla?).

Ieri mi-am dat seama ca Irina plange foarte putin ziua. Nu neaparat pentru ca i-as indeplini fiecare dorinta, dar pentru ca incercam sa n-o frustram prea tare si negociem. Sambata ne-am intors de la Obi, ii era somn, in fata blocului erau copii cu dinozauri. Am stat vreo 30′ pe langa ei. As fi putut s-o iau de “de-o aripa” si s-o duc sus, in urlete. dar care era graba? Asa ca am stat langa copiii mai mari, care i-au dat si ei un dinozaur. Era asa de fericita ca au bagat-o in seama copii mai mari! Cum sa-i stric fericirea aia ptr un somn care putea veni si mai incolo?
Ieri am mers in IOR, la “artezienele” de langa Biserica maramureseana. E moarta dupa apa, mai ales una care tasneste. Ok, nu ne-am distrat prea tare, aluneca rau, insa tot a fost ceva (sfat: luati prosop, haine+incaltaminte+scutec de schimb daca aveti de gand sa mergeti pe-acolo).
S-a suparat cand n-am vrut s-o las intr-un tobogan inalt, apoi am ajutat-o sa urce si sa se dea, i-a placut. N-am repetat experienta si nu a plans, era totusi prea inalt.

Mi s-a zis de cateva ori ca o sa iasa o rasfatata, ca o duc prea mult in brate si fac ce vrea ea. Dar eu cred ca acei copii razgaiati sunt, de fapt, copii care n-au primit suficienta atentie. Sau n-au primit-o cand voiau ei. Nici mie nu-mi vine mereu sa las cartea/calculatorul/ceva placut sau vasele/rufele/treaba si sa-i “caut in coarne”, dar am vazut ca asta e strategia buna, pe termen lung. Chiar daca nu stau cu ea 20 minute, macar 10 minute ii acord atentie. Si e incantata!
Cata vreme parintele e destul de flexibil si incearca sa scape de niste tipare, copilul se va “modela” si el mai usor. Cand zic tipare, ma gandesc inclusiv la implicarea copilului in treburile casnice. Irina e incantata de pusul rufelor pe sarma – ea mi le da si eu le pun. Sau de stransul lor – sa-i dau 3-4 ciorapi sau haine de-ale ei si fuge cu ele. Primele dati am respins ajutorul ei, ca ma incurca, ca le dadea pe jos, apoi am zis “si ce daca? daca ii place, hai s-o facem!”. Intra-devar, mai degraba ma ajuta la rufe decat sa ma ajute la stransul jucariilor ei🙂

Asta e partea luminoasa, ziua. Cand se stinge lumina, incepe partea mai putin frumoasa. Si mai urlatoare. As minti daca as spune ca plange fara motiv. Are motive: atinge peretele in somn, ma atinge pe mine sau imi atinge perna, e prea cald, viseaza ceva, se trezeste cand beau apa/ma duc la baie. Si peste astea, spectrul maselelor care vor sa iasa si nu mai ies! Insa noaptea nu mai sunt asa de disponibila. Deja nu mai suport sesiuni de supt mai lungi de 30-40 de minute si mi-e greu sa stau mult pe partea dreapta. Am inceput sa dormim separat, eu cu Irina, el in alta parte (si ce-l invidiez!), si acum o mut cand pe stanga, cand pe dreapta. Dar saracul tot nu doarme bine, ieri noapte aveam niste arsuri groaznice, nu puteam nici s-o tin in brate, si ea plangea, plangea…
La inceputul noptii ii cant cantece, mai suge, mai plange cand iau pauza, si adoarme. Dar cand se trezeste noaptea, e crima, nu vrea decat sanul, degeaba cant. Leganatul n-a mers niciodata, nici cand era mica. Tinutul in brate, vertical (pe umar), functioneaza uneori. Altfel plange pana raguseste, dar nu adoarme. Asadar, CIO nu ar fi mers niciodata la noi, dupa cum nu merge nici sa stau langa ea si s-o mangai cand plange. Ori e tzitza, ori nu-i nimic. Sau, daca e taica-sau, s-o tina in brate si musai sa stea el in picioare, nu pe pat.

Ma indoiesc ca-si va schimba obiceiurile cand se va naste sora ei. Ma consolez cu gandul ca ar mai fi inca 2 ani de asa ceva, apoi le mut in patul lor. Irina doarme putin si greu singura, are nevoie de cineva acolo. N-am obisnuit-o asa, asa s-a nascut, de-asta am si ajuns s-o luam in pat.
Intr-un fel, ma mira pretentia asta a oamenilor mari ca bebelusii sa doarma singuri, in conditiile in care marea majoritate a vietii/noptilor le petreci cu cineva. De ce tinerii si adultii si batranii sa doarma impreuna cu cineva, dar bebelusii sa doarma singuri??
Nu mai zic de acei parinti care-mi vorbeau mandri despre bebelusii lor invatati in patut. Care bebelusi s-au transformat in toddleri care stiu sa urce si sa coboare din pat si sa deschida usi. Si acum dorm cu parintii😀😀 eu zic ca mai bine dormim acum cu ea/vom dormi cu ele, si “Scapam” de ele cand mai cresc.

Ma amuza nitel cat de mult se schimba copiii de-a lungul timpului… la 1 an e cea mai mare bucurie sa stai gol, nu conteaza in fata cui. La 11 ani, e un cosmar, chiar si cand esti singur (deh, adolescenta asta). La fel cu singuratatea: esti toddler si pleaca parintii, e chin! Dar cand ai 11-12-18-20 de ani, de-abia astepti sa plece parintii si sa te lase singur! (singur pana iti vin prietenii, desigur :D). Si tot asa… de-ale vietii.