Cand ma gandesc la copilaria mea, imi dau seama ca aveam din plin timp petrecut FARA adulti. Imi voi permite sa generalizez pentru copiii de la blocul meu, cei din scoala primara, din gimnaziu, ma rog, copii nascuti inainte de ’89 intr-un orasel de provincie, cu parinti lucrand in ture si bunic la tara sau inca in campul muncii.

Habar n-aveau parintii nostri ca ne cataram in copaci, ca jucam pitulusul si mergeam pana in parc sau magazinul Cozia (adica traversam niste strazi) sau pana la statuia lui Anton Pann, ca intram in blocuri straine, ca mergeam prin subsoluri (altele decat ale blocurilor noastre). Tarziu au aflat ca ne mai duceam unii acasa pe la altii, fara sa stie nici parintii “vizitati”.

Cand intreb cate un parinte de ieri ce era mai greu cand eram copii, inevitabil aduce problema scutecelor, care se spalau mai mult sau mai putin de mana. Apoi problema caldurii si a cozilor si “cu cine lasam copiii?”. Noroc ca existau crese, crese cu program prelungit, camine, gradinite. Si bunici la tara, desigur.

Parintii de ieri nu-si mai amintesc de dureri provocate de canini sau copii care nu dormeau noaptea, eventual copii care nu mancau (mofturosi) si copii care nu erau “cuminti” (sareau, spargeau, dregeau). Erau la moda bau-baul, copilul care doarme singur, ceaiul care mergea la orice, palma care “rezolva” imediat si “sa nu-ti rasfeti copilul, ca ti se urca in cap”.

Acesti parinti se duceau la munca si isi aranjau programul incat sa fie cineva cu copiii cat mai mult. Uneori se intalneau la 2-3 zile. Mai apelau pe la cate o vecina, la institutiile statului descrise mai sus, sau chiar ii lasau si singuri un pic, pana venea urmatorul parinte.

Parintii de ieri au devenit bunicii de azi. Care nu concep ca pretiosii lor nepoti sa ramana vreo clipa singuri. Sau nesupravegheati de vreun adult. Care dorm cu nepotii pana in adolescenta si-i duc de mana la scoala pana ajunge nepotul la liceu. Care le dau peste mana nepotilor “sa nu se loveasca, mama!” si nu-i lasa sa coboare singuri o treapta “sa nu cada!”.

Aceiasi parinti care nu stiau ca ai lor copii se urca in copaci…