Am auzit azi o melodie “de pe vremuri” (interpretatat la TAMBAL de Radu Seu, incredibil instrument!) si m-a napadit un suvoi de amintiri. Amintiri pre-Revolutie.

Auzeam des aceasta melodie la radio, era pe genericul unei emisiuni. Aveam un radiorosu, mare cat o lada, cu butoane mari, pe care le intorceam fascinati – acum auzeam stiri, acum erau paraziti, acum era ceva intr-o limba dubioasa (probabil bulgara), iar paraziti si paraziti. Cel mai distractiv era cand auzeam cotele apelor in multe limbi, mai ales in franceza, acel “Dunare: soasant-catr-sentimetr”, prezentatoarea trecea de la accentul frantuzesc la cel rusesc in cadrul aceleasi ape.
Habar n-aveam ca Vanghelis era asa bine vazut pe vremuri, ii tot auzeam melodiile la radio. Vanghelis, Jean Michel Jarre… pe postul public (singurul post, de altfel). Muzica buna, serios. Uneori la radio era si James Last, melodia Cinematecii, pe care am descoperit-o dupa multi ani (si am avut-o la nunta!).

Imi amintesc cand facea mama coca, cum masura ingredientele, foarte atenta; o intindea cu facaletul si strangea repede marginile. Facea pateuri cu branza daca aveam branza, altfel erau eternele cornulete cu gen de prune. Da’ ce bune erau pe vremuri! Ce buna era painea goala cu gem de prune, sau biscutii aia simpli, gen Petit Beurre, ce savoare aveau cu niste gem peste! Langa un ceai de menta cu 2 lingurite de zahar, un mic dejun perfect! Uneori aveam unt si miere, decadent! Untul era galbui si tare, il tineam langa flacara sa se incalzeasca si i-am parlit de mai multe ori ambalajul (asta ar explica popularitatea margarinei cand a aparut – un unt care se intindea asa usor pe paine? vrem si noi!!).
Ceaiul era la asa de mare putere incat tata l-a certat pe frate-meu intr-o zi ca si-a varsat cana pe masa. De fapt, fusese un mini-cutremur, dar noi stateam la parter si simteam altfel zguduielile. Vecina de sus, insa, s-a deplasat cu fotoliul de la un perete la altul si nu mai putea de frica. Ah, vecina de sus… ce mai mucenici ne facea in fiecare primavara! Dansa isi facea coca, noi o ajutam la colacei, apoi astepta 3 zile sa se coaca, dupa care incepea sa-i fiarba cu apa, multa nuca si scortisoara… Erau divini. Oricat am incercat eu si mama sa-i copiem reteta, ca ai dansei nu erau nici unii! Tot vecina de sus facea saratele cu chimen, avea o rotita cu care taia fasiile si presara deasupra chimen. Noi copii de 3-5 ani, eram fascinati de rotita aia (si de instrumentele din bucatarie, in general) si de semintele de chimen, care nu ne placeau, dar pareau asa… exotice (le strangeam in buzunare si le rodeam cand jucam ceva pe-afara).
Tot de la vecina, de la sotul dansei, luam branza in burduf (era sofer si avea multe relatii), o mancam cu unt si peste si mamaliga, sau goala cu mamaliga. O bunatate. Tot prin amabilitatea dansului, toate femeile de pe scara si-au luat caciuli de vulpe polara (costa ceva o caciula, dar lumea avea bani, numai ca n-avea ce lua cu ei) si s-au laudat una la alta pana au descoperit ca toate aveau (si existau numai 2 culori :))). Vecinul facea rost si de carne, si atunci zbarnaia telefonul la mama la servici, sau ne ducea tata acolo, s-o intrebe pe mama cat sa ia, de care sa ia (oras mic, distante mici), cand sa vina carnea – lucrurile astea erau stiute de toti, insa tot se petreceau mai “la umbra”.
Mancam putine fructe cand eram copil. Portocale si banane = Craciun! (adica Anul Nou, ca nu prea se zicea Craciun, era Mos Gerila!). Mere = oricand, de ti se lua de mere, le puneam in lazi in boxa, ele se increteau, se faceau mici si mai dulci, si rodeai pana trecea primavara, cand veneau altele.
Toamna era cu adevarat anotimpul fructelor: pere, nuci, struguri, prune, de-astea pe care nu le aveam pe langa bloc si ne aducea unchiu-meu, inginer la CAP, ladite sa avem si noi. Uneori bunica-meu facea prune uscate, dar de cele mai multe ori, aterizau in tuci si deveneau versatilul gem de prune (de care mi-e acum o lehamite…).
Fructele de vara le obtineam de la sursa: aveam un cires intr-o gradina, un cais (sau era piersic? mult dupa Revolutie am facut diferenta intre ele, credeam ca piersicile sunt niste caise mai mari). Caisul nostru facea niste fructe mici si paroase, si foarte gustoase, si ne cam injurau vecinii din cauza lui, ca noi le mancam si verzi, nu prea le lasam sa se coaca. Ciresul era o minunatie cand inflorea, cu flori alb-roz care in mintile de copil erau deja cirese! Si cum incepea sa dea in parg, ne suiam in el cu pungi (nu practicam ruperea crengilor, ca trebuia sa-l culegem si la anu’, nu?). Si aici certuri cu vecinii, ca se facea galagie mare, multi nu voiau sa-si vada copiii urcati in pom, dar apreciau rodul muncii noastre. Erau si vecini ai dracu’, ne lasau sa ne dam jos din cires si ne luau pungile (si ne dadeau castane in cap la schimb). Asa ca aveam strategie, se suiau mai multi, culegeau, cativa ramaneau jos; cand venea vreun vecin “pe spranceana”, cel de sus arunca punga, cel de jos o tulea si vecinul racnea oleaca, nimeni nu se dadea jos pana nu pleca el. Nimeni n-a cazut din cires sau din alti pomi, ma gandesc ca aveam mai multa rezistenta si indemanare dupa atata practica (noi ca si copii).
Ciresul era vedeta incontestabila a anului (dupa atata timp, fructele mele preferate sunt tot ciresele). Mai erau visini, car ei fac putine fructe si noua nu ne placeau, erau acre rau. Mai erau corcodusi, cu fructe rotunzi, dulci si galbene ca bomboanele (asa le zicea tata, noi am fi preferat oricand bomboane aedvarate). Noi le apreciam mai mult cand erau verzi, le rodeam pana ni se facea gura punga. Corcodusele coapte erau excelente pentru lupte ad-hoc. Ieseam cam ingalbinati, insa se spalau repede si nu erau dureroase😀 decat atunci cand erau necoapte!
Alte fructe – afine, mure, capsuni – le-am descoperit la oameni care aveau prin gradinile lor si ii cunosteau ai mei, le dadeau si lor ca “aveti copii frumosi!”. Ne indopam cat puteam, restul fructelor deveneau sirop. Era buna iarna – zic iarna pentru ca nici o sticla nu ajungea pana in primavara…
Hehe, ce de amintiri am din astea… cum am facut cunostinta cu furnicile: eu si frate-meu, 2 copii de oras, am cules afine si am intrat in musuroiul de furnici. Ne-au muscat pana ne-am umflat rau, si gazda ne-a dat o alifie sa ne treaca (a trecut, in 2 zile, si-am ramas cu un respect deosebit pentru furnici). Sau cand o ruda de-a mamei, ce avea mult pamant cu capsuni, ne-a rugat s-o ajutam la cules (deja zburase Ceasca), si am cules si mancat la capsuni de nu mai voiam sa le vedem in fata ochilor – bineinteles, la inceput am cules pe principiul: 1 capsuna in cos, 3 in burta, pana s-au inrosit burtile de capsuni.

Aveam o atractie deosebita fata de arbustii ornamentali si mereu gustam cate un fruct dubios. Nu m-am otravit vreodata, stiam de la vecina de sus ca remediul era sa beau lapte dupa. Am invatat asta prima oara cand am mancat niste bobite mici, albe, mi s-a facut rau si ea mi-a dat lapte. Acum, daca nu aveai lapte-lapte, mergea si lapte praf (bleah, ce gust scarbos avea laptele praf cu apa!). In schimb laptele praf-praf era delicios! Mama-l pastra pentru prajituri, noi il mancam gol😀
Ah, legat de dulciuri, intr-o vreme cazusem in patima zaharului ars (mama facea si face o crema delicioasa de zahar ars!) si noi caramelizam zaharul, puneam linguri in el si lingeam lingurile. Cred ca si de-acolo mi se trag problemele cu dintii – nu ne spalam pe dinti. Cunoasteti copii care se spalau pe dinti?? Noi voiam sa obtinem cocosei, mere de zahar ars, cum am vazut la Festivalul Cocosul de Hurez, unde ni se intorceau capetele ca ventilatorul de la o taraba la alta. Eh, in lipsa de forme, lingeam si oala cu zahar.
Apropo cu linsul oalelor… nu era prajitura/crema pe care s-o faca mama si care sa nu beneficieze de operatiunea de “spalare”. Avea 3 musterii (eu, frate-meu, tata) si lasam oalele imaculate (tot trebuiau spalate dup-aia). De multe ori, ni se lua de prajitura inca dinainte sa fi fost ea asamblata. Specialitatea mamei erau prajiturile cu foi coapte, intre care punea crema. Si facea cate 2 prajituri la evenimente si sarbatori. Punea cam putina crema intre foi, dupa parerea mea, asa ca de multe ori mancam doar crema si lasam foile deoparte :))

Gata, mi s-a facut foame povestind… amintiri din copilarie la cules de fructe si prajituri facute in casa mai au si altii. Si cu radioul cotelor Dunarii… le povestiti aici?