and it’s not over yet.

Viata-i grea cu 2 copii.

Ma stresez foarte mult cand gatesc. Daca am reteta, ma stresez s-o urmez intocmai, si ma oftic daca lipsesc detalii (diametrul formei de copt, inaltimea tavii, sa las la foc tare? ce inseamna 190 de grade?). Sunt un soi de Julian Barnes – Pedantul in bucatarie.
Daca nu am reteta, e si mai rau. De exemplu, tre’ sa combin pulpe de curcan cu ghiveci (luat varsat din Auchan, deci fara instructiuni). Cat trebuie fiert ghiveciul? Cat ulei sa pun in wok sa calesc nitel pulpele? Stai sa le dezosez, ca nu-mi incap, dar cat de mici sa le tai? Pana la urma am rupt carnea cum am putut(erau fierte 3/4).
Copilul a fost foarte cooperant, s-a jucat cu cepele, cu castroanele, cu sertarele, am oprit-o doar cand a vrut sa scoata bolurile. Ne-am uita la Masha i Medved, 4 episoade, apoi inca 3, acum am mituit-o sa suga (dupa un bol plin de supa, niste legume+carne, ea inca ar roade/juca cu mancarea in timp ce s-ar uita la desene).

Dar ziua inca nu e gata, trebuie sa-i facem baie, o sa primesc o parere legata de mancare, un probabil refuz, o sa apara iar senzatia aia “si atunci de ce m-am stresat atata?”.
Eu as incerca orice fel de mancare, o data in viata. Pe moment, felul meu preferat este Puiul caju, de la Templul Soarelui, iar prajitura preferata e cheesecake. Imi place foarte mult ghimbirul sub orice forma (murat, proaspat, in mancaruri, in dulciuri – my special winter ginger cheesecake :D). Presar seminte de in si de floarea soarelui si-n ciorbe.
Omul cu care impart casa, masa, copilul, bucataria etc., este traditionalist. Sa fie mazare, fasole, orez, cartofi si sfanta carne, primeste (carnea sa fie terestra, nu marina, da? si sa nu uitam de sfintele derivate de porc)! Sa fie paine (nu mamaliga), sa fie sare, sa fie legume fierte/coapte/prajite, dar nu dovlecel, nu broccoli, nu conopida.

Daca ne ducem la un restaurant, eu ceva exotic, el ia ceafa la gratar+cartofi prajiti. Gastronomic vorbind, suntem din galaxii diferite. Cum de ne-am impacat pana acum? Pai, eu nu gateam, traiam din lactate+cereale+seminte, ne dadeau ai nostri mancare de strica. Comndam pizza destul de des, luam shaorma de la coltul blocului si ce bine ne impacam! Stiam ca nimeni n-o sa-mi manance avocado sau mango. Apoi, domnul in cauza facea niste taitei cu lapte deliciosi! Si friptura buna, chit ca-i lua juma’ de z.

Eh, a venit copilul… Bani mai putini, apoi diversificare. Am descoperit cheesecake-ul lui Copolovici si minunata lume a cuptorului mi s-a deschis in fata. Pana atunci, eu nu mai aprinsesem vreodata SINGURA un cuptor (degeaba au incercat mama si soacra-mea sa-mi parleasca degetele, mi-era frica). Eh, cheesecake-ul asta a fost deschizator de drumuri. Am mai facut o prajitura nitel dubioasa (de 2 ori, ca prima data mi s-a caramelizat zaharul si-a iesit o caramea dubioasa). O alta prajitura (Galaktobourekos), care a iesit buna, dar nu ce trebuia. O mimuata placinta de gutui (preferata omului).
Omul gusta si gusta si… atat. Bine, cheesecakeu’ i-a placut (numa’ nu cu ciocolata). Si cea cu gutui, ca are gutui.

Cand aveam ceva ganduri sa gatesc ceva – stai ca mergem acasa, stai ca inca nu s-a terminat mancarea, stai ca vine soacra-mea si gateste ea (si gateste biiiine). Supa copilului se facea simplu, iar Irina nu era dispusa sa incerce prea mult (de-abia pe la 11 luni a inceput s-o intereseze mancarea).

Acum sunt bucatar cu norma intreaga, gatesc din 2 in 2 zile. Uneori in fiecare zi. Realizez de ce sunt mai putine femei bucatar renumite. Lumea vorbeste de Jamie Oliver, de Ramsay Gordon, sau de Hadean, insa pe marea masa a gospodinelor nu le pomeneste nimeni.
E usor sa fii inovator cand ai la dispozitie timp, bani, spatiu, resurse (piata, magazine specializate).
Dar cand ai acasa 2 copii si barbat, ai serviciu, stres, banii nu-s multi, jonglezi cum poti.

Puiul e cea mai buna alegere.
Iei un pui, il fierbi cu legume => supa, carnea fiarta+alte legume (sau aceleasi) = felul 2. Daca ai oaspeti sau e duminica si vrei friptura, tai varfurile aripilor, gatul, noada, le fierbi sa scoti ciorba lunga de cartofi si rosii, iar restul puiului se rumeneste pe indelete la cuptor.

De cand gatesc, mananc mai putine dulciuri si parca mananc mai putin. Cheltuiesc mai putin pe alimente, fiindca ma duc in piata. In schimb, dau banii pe carti de retete sau reviste🙂 stiu ca e plin netul, pe el ma bazez pentru dulciuri, dar pentru mancare, mama si soacra sunt sursa nr. 1. De ce? Fiindca omu’ meu e traditionalist si provenim din aceeasi zona si tre’ sa-i fac ceva pe care sa vrea sa-l ia la munca (altfel sta toata ziua nemancat, da).

Am tot cercetat retete de 30 de minute, de 5 minute, si am ajuns la concluzia ca… nu exista retete scurte ca timp. Degeaba citesc de mancare X ca e gata in 10 minute, daca ea are nevoie de “cartofi gata curatati/telina rasa (desigur, mai intai o cureti)/ceapa tocata”. O sa mi se spuna ca nu ia mult sa toci o ceapa, asa e, dar cand ai de tocat o ceapa, o telina, un morcov, un pastarnac, deja a crescut timpul de preparare. N-am dexteritatea, nici cutitele lui Jamie, am o mana dreapta si una stanga, iar mana dreapta mereu are probleme. Din varii motive, imi tot frig aratatorul drept. Ba pun mana pe cratita incinsa (stupid me!), ba trag de piciorul puiului incins, ba incerc sa pescuiesc o leguma si ajung cu basici. Asta e, arta cere sacrificii.

Deci, sa terminam odata aceasta zi minunata, sa pot pune capul pe sacul de dormit folosit ca perna (vreau o perna adevarataaaaaa!) si sa dorm (cu cele 10-12 treziri regulamentare cauzate de muci, de eruptii dentare, de sete sau de plictiseala). Maine nu mai gatesc, maine e zi de mancat. Pentru ca am un wok plin de ghiveci, iar omul meu cu siguranta nu va vrea sa-l ia la munca. Iar joi plecam din oras si cand ne vom intoarce, vom fi plini de mancare.

Hooray for a lovely day…