Proaspat achizitionata de la Gaudeamus. Scoasa la ed. Vremea, in conditii foarte bune (nu-mi amintesc sa fi intalnit greseli de ortografie, litere sarite).
N-am citit mult horror si suspans la viata mea. Un pic de Stephen King, un pic de Serge Brussolo, multa Agatha Christie si Rodica Ojog-Brasoveanu, dar parerea mea e ca dl. Crîznic face o treaba foarte buna cu acest roman gotic (vad pe pagina dansului ca deja a primit niste premii, felicitari!).
Cavalerul Arthur e invitat, alaturi de prietenul sau Vincennes, la o nunta intre o marchiza nu tocmai usa de biserica si un necunoscut diplomat austriac. Nunta se tine la un castel zis-bantuit, in jurul caruia au loc evenimente ciudate, din sfera supranaturalului. Invitatii sunt alesi pe spranceana: o contesa dedata la practici obscure, un spadasin fost preot, un neamt necunoscut, inalti reprezentanti ai Inchizitiei. Povesti ciudate circula printre invitati si toata lumea banuieste pe toata lumea de cate ceva. In urma unor oribile evenimente, nuntasii sunt banuiti (sau mor) rand pe rand. Insa cine e pana la urma vinovatul?

Atmosfera e creata foarte bine (mi-a amintit un pic de Fratia Lupilor), un castel sumbru, intamplarile se succed repede, dar au logica, urcam treapta cu treapta pe scara suspansului pana in punctul in care se invalmaseste tot. Luam o pauza si urcam iar. Cartea are cateva puncte de cotitura si m-a tinut cu sufletul la gura si lumina aprinsa. Partial din cauza actiunii si partial fiindca era trecut de 12 noaptea si n-o puteam lasa din mana.

Daca ar fi sa reprosez ceva cartii, ar fi frazele de pe la inceput, frazele care anunta ca se va petrece ceva Rau, ca va coborî Iadul pe pamant, ca nuntasii se indreapta spre ceva rau. Dupa coperta iti dai seama ca e roman horror – nu e nevoie sa tot mentionezi ca ceva rau e pe cale sa se intample. M-a sîcîit oleaca, apoi lucrurile au inceput sa se intample. Un pic suparator e si finalul, dupa ce personajul vinovat se tot schimba, actiunea se incheie cu o scrisoare lunga – ce umple golurile din tesatura si explica multe lucruri.
Mixtura de mitologii europene e interesanta – nelapsi cu aducatori de ciuma, vampir si iele (desi aceste 2 creaturi puteau lipsi din carte, celelalte sunt de ajuns). Autorul si-a facut bine temele, dupa cum o dovedeste anexa (care ocupa un loc maricel in carte). Doar am frunzarit-o, ma gandeam cum sa fac sa adorm si sa visez frumos, n-aveam nevoie de chestii petrecute in realitate ca sa visez si mai urat😛 merita citita si ea, sunt prezentate cateva cazuri istorice celebre din care presupun ca s-a inspirat autorul. Era pe-acolo Rîmaru, despre care e scris ca ziua era extrem de somnolent, si al carui tata ar fi fost si el, aparent, un faimos criminal in serie. Cum se leaga asta de vampiri si fenomene ciudate, se explica (sau macar insinueaza) in anexa cartii – numai nu cititi asta noaptea.

Scriam mai demult despre Steampunk, unde dl. Crîznic are o nuvela, si ma plangeam de incoerenta actiunii, laudand cadrul si ideile. Cu “La sfarsit a mai ramas Cosmarul” as zice ca si-a spalat onoarea si l-as numi un foarte interesant autor de suspans. O excelenta recenzie a cartii la Bookblog.

P.S. cine este frumoasa domnisoara de pe interiorul primei coperti? ale carei versuri se pot citi pe interiorul ultimei pagini. Si chestiile astea au placut romantioasei din mine, e ca si cum cartea ar fi o declaratie imensa de dragoste (pe cat poate declara dragostea un roman horror)🙂