Eu am mai multi frati, dar unul singur m-a insotit (fizic) pana am plecat la facultate. Fratele meu mai mic cu 2 ani si 13 zile, Scorpionul de noiembrie, care mi-a fost mai intai copil, apoi frate si acum prieten.

Privind inapoi, nu ne-am inteles intotdeauna. Trageam batai crunte, ne daruiam tipete si cuvinte urate. Ba intr-o vreme am fost foarte geloasa pe el ca era baiat si (mi se parea mie ca) avea privilegii. Iar lui i s-a parut greu sa calce in cizmele unei surori mai mari foarte atrasa de carte.

Insa, asa cum am impartit patul si camera si mancarea, ne-am impartit si emotiile, si durerile, si ne-am ajutat sa supravietuim in perioade grele. Cu el as fi fugit de acasa, cu el am vorbit cand m-a atacat unu’, lui i-am spus ca m-am indragostit. Chiar daca intelegea sau nu, chiar daca era de acord sau nu, frate-meu a fost acolo. Ne-am inteles la un nivel care depaseste cuvintele sau sentimentele.

Atunci cand eram mici, voiam sa ne ducem la baie in acelasi timp. Sau ni se facea sete simultan. Sau ne gandeam la acelasi lucru in acelasi timp. Avem aceeasi istorie a familiei noastre, ne cunoastem linia de sange cu consecintele ei, am trait 16 ani visand unul langa altul.

Imi doresc ca si Irina sa aiba parte de asa ceva.

Distanta optima intre 2 copii mi se pare ca e de 2-2ani9luni. Se reface si mama un pic, primul copil e mai maricel. Nasol e cu planurile de munca, cu societatea, cu cheltuielile, poate chiar cu primul copil. Insa cine vrea, face.

[post inspirat de discutia cu Luckyrock de aici si de Gratioasa, care a scris foarte frumos despre avantaje cand ai 2].