Wikipedia – Karate:

Shigeru Egami, Chief Instructor of Shotokan Dojo, opined “that the majority of followers of karate in overseas countries pursue karate only for its fighting techniques … Movies and television … depict karate as a mysterious way of fighting capable of causing death or injury with a single blow … the mass media present a pseudo art far from the real thing.”[9] Shoshin Nagamine said “Karate may be considered as the conflict within oneself or as a life-long marathon which can be won only through self-discipline, hard training and one’s own creative efforts.” [10]

Pe lista cu Lucruri pe care le regret poate intra binisor si faptul ca nu am facut niciun sport cand eram copil (ceva organizat, nu alergat pe-afara). Mi-am dorit tare mult sa ma duc la karate. Ca sa invat miscari smechere, sa le arat copiilor cum cazi fara sa te lovesti, cum faci foarfeca in aer perfect de fiecare data, cum te poti apara de-aia mai mari. Pe la 7-9 ani, un copil care se ducea la karate era un mic Dumnezeu in fata blocului (da, mi-a placut de un “karatist” d-asta). Dar in Valcea nu prea se gaseau “cluburi”, iar parintii mei erau convinsi ca o fata n-are ce cauta acolo.
Prin ’95 erau foarte la moda filmele chinezesti cu arte martiale. Pe casete video, la tv… uneori alb-negru, deseori cu subtitrare aiurea in engleza, se vedea ca nu vorbesc actorii, dar cui ii pasa! Sa sari in aer si sa te dai peste cap nu-i de colo! Sa bati 5 oameni cu mainile (si picioarele) goale e si mai si!
Ce certuri erau intre “fanii” diverselor stiluri – karate vs. judo, sau ninja vs. samurai (ninja FTW!!).
Bineinteles ca erau si destule carti, eu aveam una cu ninja si ma “antrenam” cu frate-miu. Ce de scheme am incercat, batai cu sticle goale, cu nunceaguri improvizate, cu facalet pe post de sabie… Plus imbracat in haine negre, practicat mersul pe varfuri, dat degetele peste cap fara sa scoti un sunet…
“Antrenamentele” noastre s-au terminat cand mama ne-a confiscat cartea. Ce stia ea de ninjaci!

Asa ca atunci cand am scapat de sub aripa parinteasca, m-am duuus… si cateva luni din anul I am (incercat sa) practic Shotokan. Aveam colegi de la 45 de ani la 5 ani, cel mai mic fiind super talentat.
Am invatat sa multe lucruri, printre care: sa numar in japoneza, cat de important e sa-ti incalzesti toate articulatiile, ca trebuie sa-ti intinzi foarte bine muschii la final. Am invatat ca artele martiale se practica pentru pace, nu pentru razboi, si ca puterea ta nu e data de forta fizica.
Din acele lectii am invatat ca esenta artelor martiale nu e data de cat de bine te bati, ci de cat de bine iti stapanesti corpul si de cum te poti perfectiona (Mental, Spiritual si de-abia apoi Fizic).
Aventura mea s-a terminat dupa ce am cazut pe scari si mi-am luxat rau glezna dreapta, apoi a venit vacanta de vara si m-am lasat de tot.

Dar imi doresc si acum sa practic vreo forma. Iar Irina mea sigur va face inot si karate.

In ultimul an, am vazut cat de mult cat de mult a insemnat aikido pentru 2 prieteni f. apropiati. Ca orice arta martiala, are un sistem filozofic dezvoltat in timp, iar la aikido accentul se pune pe armonie si unificare. Cand te simti bine in interiorul mintii tale, se vede si pe-afara. Cand te simti bine in pielea ta, si mintea e mai linistita.

Unul dintre prietenii mei a pierdut 25 de kg in 8 luni si acum mananca sanatos si face sport. Aikido-ul i-a fost de ajutor in primul rand pe plan psihic. Greu sa recunosti semnalele corpului cand le-ai ignorat atatia ani! Dar se poate.  (p.s. congrats for the yellow belt!!)
Iar cealalta persoana a cunoscut multi oameni si si-a descoperit niste talente necunoscute. Printre care – ca i-ar placea sa lucreze mai mult cu copiii.

Salut cu un zambet mare deschiderea unui curs de Aikido pentru copii, cu ore tinute chiar de senpai Felicia! Sala se afla langa stadionul Lia Manoliu si se pot inscrie copii intre 6 si 12 ani. Mai multe informatii aici.

Citez de pe site:
“Aikido înseamnă înţelegere şi toleranţă, a trăi într-o deplină armonie cu tot ceea ce ne înconjoară. Spiritul Aikido-ului scoate la iveală tot ce e mai bun într-un om, preţuind adevăratele valori ale acestuia: pe de o parte încurajează onoarea, sinceritatea şi toleranţa, iar pe de altă parte suprimă orgoliul şi iniţiativele violente sau distructive ce provin din latura negativă a omului.”

Marturisesc ca mi s-a promis o bucatica de ciocolata pentru acest post😀