Steampunk bookCa orice antologie, se detaseaza cateva povestiri, iar restul stau pe pozitie si anunta nu neaparat noul val de scriitori de care o sa auzim mai in detaliu pe viitor, cat o premiera in literatura romaneasca: 1) ideea i-a venit unui blogger (Adrian Craciun = aspoiu) care a pus-o in practica cu ajutorul lui Horia Ursu si al ed. Millenium. 2) toti autorii, in afara de Mircea Oprita , au scris povestiri special pentru antologie. Cat mai steampunk-iste.

Nu-mi e prea clar ce inseamna steampunk… abur in locul electricitatii, anacronisme, personaje istorice, actiune pe la 1800+.
Le-a iesit cat de cat spre binisor.
Mi-a placut ca, in afara de Florin Pitea, nimeni n-a avut doar un element steampunk. Cei mai multi au combinat o perioada istorica sau vreun personaj cu ceva dirijabile. La mai multe antologii!

 

Ioana Visan – Povestea de dimineata a domnisoarei Vu – true steampunk. Are aburi, dirijabile, ma rog, aparate de zbor; actiunea se petrece intr-un Iasi atemporal (totusi Stefan cel Mare a murit la 1504), e interesanta si binisor scrisa, o poveste aerisita, care nu-ti intinde capcane pe care sa le lase neexplicate.. Stefan a avut ideea de a ridica orasul de la sol de fiecare data cand navaleau turcii. S-au construit niste platforme si orasul se poate ridica (Howl’s moving castle anyone?). Domnisoara Vu, care masoara muuulte primaveri (vreo 80?) ajunge in aparatul de zbor al nepoatei sale si salveaza cateva vieti dintr-un incendiu aparut pe una din platforme.

 

Costi Gurgu – Cetatea Neagra – un pic greoaie, contextul istoric e complex si usor confuz. Europa infrunta un dusman nemaiintalnit – imperiul Crohinez=chinezi+Cro (extraterestri?), iar Cetatea Neagra e bastionul care trebuie sa opreasca invazia. Nuvela cu ceva potential de carte.

 

George Lazar – De la tigani – o bomboana de poveste. Are umor, intorsatura de situatie, e definitorie pentru comunismul roman. Are velocipede si vehicule propulsate cu ajutorul aburului… Tovarasul Popoviciu din Republica Populara Romana si sotia Leta, bibliotecara, isi petrec concediul in Humor, judetul Suceava. Pasnica lor leneveala e intrerupta de tigani si galagioasele lor vehicule, alimentate de pacura capitalistilor munteni. Dupa ce se pierd in padure, descopera secretul tiganilor. Impecabil scris. Printre favoritele mele din antologie.

 

Michael Haulica – Povestea lui Calistrat Hadimbu [..] – luuuung nume, destul de lunga poveste. Michael Haulica imi aminteste un pic de Marquez si “fantasticul sud-american”, dar trebuie sa-si mai relaxeze mana (ie. fara atatea repetitii cu “Magda, Magdalena, Magda cum laudae”). Calistrat Hadimbu trece bariera Colentinei si devine mercenar pe drumul Inverzirii (nu prea se explica ce era Inverzirea si de ce trebuia sa ajunga tocmai in Danemarca). Sub comanda lui Andrian Bunghelea, zboara cu dirijabilul, ia parte la numeroase lupte si o cunoaste pe Magdalena Ghica, Magda, Magda cum laude. Femeia care se transforma in peste sau in pasare dupa ce face dragoste (aici apare fantasticul, dar nu e detaliat). Sfarsitul e un pic dezamagitor, insa autorul zice in “Making of” ca s-ar putea sa scrie o carte. Rugaminte: sa explice ce inseamna giffardul in carte, asa cum a explicat in “The making of” (wiki zice ca Giffard a construit un dirijabil in 1852, inaintea lui Zeppelin).
Povestea asta merita detaliata (aduce un pic cu “Compania Neagra“). Haulica are har, construieste personajele foarte bine, dupa cum se vede din primele paragrafe: “Ei, mai facu el ceva, isi scapa asa, in joaca, o mana pe sub fustele fetei de-l servi la masa, asa cum era el obisnuit de acasa, din Vizirenii Buzaului. Poate – cine stie? – ideea ca i se permite una ca asta nu era o obraznicie, nu era proasta crestere, ci era ceva mai mult, ceva ce avea in sange.”

 

Stefana Cristina Czeller – Suflete de plumb – not very steampunkish. Un nene care a murit se trezeste in corpul lui ALecsandri (da, acel Alecsandri), care tocmai ce pune la cale un complot pentru a-l rasturna pe Voda, cu ajutorul ghinararului Cuza. Finalul vine cu o intorsatura de situatie. Nu m-a impresionat prea tare. Puncte in plus autoarei ca a studiat modul de a vorbi pe la 1800+, desi s-a straduit un pic cam mult cu frantuzeasca. Se simte ca e o poveste scris la comanda, parca are… suflet de plumb, da :))

 

Marian Truta – Lungul drum din cer acasa – bijuteria cartii, una din piesele grele ale antologiei, alaturi de “Profetii despre trecut” (Aron Biro) si “De la tigani” (George Lazar). Ideea e asa simpla, ca ma intreb cum de nu s-au gandit altii la ea. Marian Truta o scrie impecabil, cu umor, atentie, zugravind un Ieronim demn urmas al lui Moromete. Nu voi rezuma, voi spune doar ca rusul Gagarin pica din spatiu in curtea taranului roman Ieronim, daramandu-i patulul si speriindu-i cainele. Ce urmeaza, merita citit! N-are abur, insa are idee, are personaje bine construite si are substanta.

Oliviu Criznic – Ultima clepsidra – o poveste care se intinde mai mult decat poate duce. O idee de roman SF foarte tare, amintindu-mi de Philip K. Dick si melcii lui de carti. Insa nuvela propriu-zisa e slaba, creeaza un cadru prea larg si cu prea multe goluri (trebuia sa tina povestea scurta? sau i-a cam secat inspiratia?). Nici nu se poate povesti actiunea, fiindca… e ceva actiune, dar e putina si se leaga mult de cadru. Care e plin de goluri, cum spuneam. Ii urez lui Oliviu Criznic sa scrie cartea, punctul lui tare nu e modul de a scrie (ca la Haulica sau Mircea Oprita), ci ideile si capacitatea de a crea un cadru complex din cateva fraze (gen PKD). Astept cartea.

 

Mircea Oprita – Alchimistul – fain scrisa. Mai putin steampunk si mai mult poveste. Omul scrie foarte bine, naratiunea e mai lunga, dar deloc plictisitoare, nu e nimic fortat (in afara de sfarsit). Creioneaza un Bucuresti interesant, in care-si duce veacul afaceristul Costica Nazat, proprietar al unei firme de diamante artificiale, un soi de Becali ca fire (autorul plaseaza actiunea in 2005, sic!). Sfarsitul dezamageste, fiindca e al naibii de scurt (in 3 fraze te muta dintr-o Romanie monarhista in una sub “obladuirea” lui Ion Iliescu, fara vreo explicatie). Eh, facem abstractie de asta si decretam nuvela tare interesanta.

 

Aron Biro – Profetii despre trecut – prima citita din antologie si motivul pentru care am cumparat cartea, in primul rand. Si una din bijuteriile antologiei, chit ca e steampunkeza cum sunt eu asiatica! Nu-l cunosc pe Aron Biro, dar ii citesc blogul si ma uimeste capacitatea lui de a scrie asa concis, cu umor, si a rezuma atat de repede (si bine!) carti sau filme sau albume muzicale. Le rezuma intr-un fel care-ti starneste curiozitatea, oricat de putin ti-ar pasa de Dr Who sau de vreun obscur autor de comics.
Nuvela lui Aron se petrece tot pe vremea comunismului, si-l are ca protagonist pe.. Aron Biro, asistent universitar al Universitatii si al lui Moisil, Grigore Moisil. Alaturi de care a contribuit oleaca la constructia lui Grig, primul IA roman. Din nefericire pentru el si cei care l-au facut, Grig e mult prea destept pentru Ceausescu si clica sa, drept care trebuie sa piara, ca un dusman al poporului ce este! Toata povestea e la pers. I si are niste momente foarte hazlii, mai ales pentru cei familiarizati un pic cu personalitatea lui Moisil (politehnistii macar au auzit de el). Cuprinde si cateva poezii care sigur il bagau pe autor in inchisoare, daca le scria atunci. Precum aceasta:

Dupa blocurile gri, suntem noi, cei fara radacina,
Cei care intelegem ca Soarele e singura lumina,
Cei ce-am lasat in urma pamantul, raul si malinul,
Dupa blocurile gri, am sapat si ne-am ingropat destinul.

Florin Pitea – Nostalgia revolutiei – no offense, mr. Pitea, se vede ca a fost scrisa “la comanda”. Eh, domnul Pitea are talent, ramane sa-l vedem desfasurat cum trebuie altadata.