De cand a mai crescut bebe, cel mai frumos lucru mi se pare trezirea alaturi de ea, dimineata. Cand se intinde, cand cauta dupa mancare, cand isi roteste ochisorii nedumeriti, de parca s-ar fi trezit in alt loc decat cel in care a adormit…
Sau zambetul ei laaarg cand ma recunoaste dupa ce vin de undeva, cum isi misca capsorul si toata fetisoara incercand sa spuna: Sunt aici, mami! Mi-a fost dor de tine!

Si asa am inteles de ce vor oamenii sa aiba copii, si mai ales, copiii lor, facuti si iesiti din ei. Pana la Irina, credeam ca nu-i bai daca nu poti face copii, asta e, adopti, si-asa sunt destui copii ramasi fara parinti. Nu intelegeam de ce vor oamenii sa aiba copii din carnea si ADNu’ lor.
Dar acum stiu. Pentru ca una e sa ai un copil de cand s-a nascut, sa traiesti cu el zi de zi, sa-l vezi schimbandu-se de pe o zi pe alta, facand mutre, incepand sa articuleze cuvinte, semanand cu tine si-n ce-ti convine si in ce nu-ti, strambandu-se ca frate-tau sau uitandu-se lung ca maica-ta. Avand unghii ca taica-sau si nas ca al soacrei. Intr-un cuvant, ducandu-ti si ducandu-va mai departe semintia.
Il stii de bebe, si nu te supara ca nu stie sa spuna decat “Eugh”, nu te supara mirosul trebii mari (care nu e treaba mare pana incepe diversificarea, ci e un soi de mustar ca si culoare si consistenta si miros), nu te supara salivarea si noptile nedormite.
Ca doar i-al tau si tu l-ai facut si tie iti seamana si pe tine te injuri cand face prostii.

Cine te lasa sa adopti un bebelus de 1 zi? cu care sa poti lega o asemenea legatura, pe care sa-l vezi stand in fund, incepand sa se rostogoleasca, devenind.. omulet? Pe care sa-l poti hrani din corpul tau, sa-ti stea inima in loc cand il pui la san si el se opreste din supt si te priveste serios, cu ochi mari, fara sa dea drumul la sfarc, apoi arunca un zambet si se intoarce la supt? Cum te poti responsabiliza mai bine decat avand un copil din ziua zero, urmarind pana ajunge sa mearga, si atunci tre’ sa securizezi casa, sa iei Cifurile si Domestosurile din calea lui, sa strangi cablurile, sa blochezi sertarele si orice loc periculos pe unde i-ar putea ajunge manutele si nasul? Cum inveti mai bine sa ai rabdare daca nu cu lingurita dupa lingurita de suc de mere, portocale, mandarine, picatura cu picatura pe care copilul o da afara la inceput, apoi treci la piure si-l minti ca vine elicopterul si aduce supa, si tot asa, pana invata sa manance? Si ai rabdare zi de zi, cand copilul stropeste cu saliva, cu pipi, cu mancare, cu apa de la baie…. Si ti se pare frumos, si te bucuri cu el cand bebe incepe sa faca bule la baie, cand in sfarsit inghite o lingurita fara sa dea jumate pe el (sau pe tine), cand reuseste sa stranga mingea de plus in mana….
Asta-i nebunia parintelui. A inceput domnia “micului tiran”, cum ii zice tata.
Dar e frumos. E si-asta un serviciu, altceva decat exceluri, teste, echipamente noi, cabluri, indieni, vietnamezi, America, metrou… E un serviciu de genul “viciu”.

 

O melodie de zile de toamna.One day the baby will remember she had me in the palm of her hand… (via Adela Sirghie)