Prietenia implica o forma de terapie.

Cel in fata caruia ne putem deschide sufletul capata o importanta extrema in viata noastra – fie el iubit sau prieten.

Daca oamenii ar avea posibilitatea de a face terapie, relatiile lor ar arata cu totul altfel. O mare parte din interactiunile umane sunt supraevaluate – tiparele care bantuie subconstientul se proiecteaza in cate o relatie, si asa apar cuplurile de tip Victima-Agresor sau Victima-Salvator, Parinte-Copil, iar protagonistii nici macar nu-si dau seama a cata oara repeta pasii.

Eu, Victima, m-am obisnuit cu situatia, stiu cum sa reactionez ca Victima si am ajuns sa ma simt stabil fiind abuzata. Voi cauta situatiile in care sa fiu abuzata si voi aduce oamenii apropiati in postura de Agresori sau de Salvatori.

Eu, Agresor, nu ma pot stapani, aceasta e starea in care ma simt stapan, asa ca imi atrag Victima si o abuzez.

Eu sunt Salvatorul si cred ca ceva s-a rezolvat odata povestit. Nu inteleg de ce Victima se incapataneaza sa fie abuzata. Am salvat-o, mi-a povestit, deci s-a rezolvat. Nu?

Eu, Copilul etern, nu ma pot impaca cu responsabilitatile pentru ca nu mi s-a acordat incredere sa realizez ceva si nu am incredere in mine sa duc ceva pana la capat. Voi cauta un Parinte care sa ma cicaleasca, sa ma cocoloseasca si sa ma pedeapseasca cand am facut o boacana.

Eu sunt Parintele cel responsabil, care controleaza toate aspectele vietii Copilului. Eu stiu mai bine decat Copilul ce trebuie facut si cum trebuie procedat.

***

Eu inca mai am vise in care, sub o subtila dar iminenta amenintare masculina, ma arunc in gol. Ca sa nu ma trezesc, opresc visul inainte de a muri si dezvolt o varianta in care, cu ajutorul unui alt barbat, ii vin de hac agresorului.

Mi-e teama de inaltime, de apa si de intuneric.

Fiicei mele ii e teama de cadere. De cate ori doarme si tresare in somn, manutele ei se intind in cruce si ofteaza adanc. O sarut pe frunte, sa stie ca sunt acolo, si sa nu mai fie crispata.

De cate ori sunt cu fiica mea, sunt simultan Parinte si Copil. In absenta ei, ma comport ca un Adult. Ma simt puternica pentru ea, dar vulnerabila fata de cei din jur.

Din punct de vedere al ochiului.