Cand eram mica, aveam o cartulie fara coperti, cam jerpelita, cu basme, legende, anecdote, ziceri, proverbe siobiceiuri. Intelepciune din popor, ce mai. La multe cascam ochii, fara sa le inteleg (nici azi nu m-am dumirit cu “ce-i in gusa, si-n capusa”), altele mi se pareau geniale, chit ca nu le probasem inca.

Ieri si azi m-am intalnit cu cateva ziceri adevarateeeee…

1) “Dai un ban, dar stai in fata” sau “Dai un ban, dar stii ca face”.

Dupa ce mi-am lasat aproape un sfert din salariu la clinici (doctor+analize), am ajuns la concluzia de mai sus. E bine sa ai mama asistenta, a fost mai mereu ca un tampon fata de doctori si asistente, si am avut parte de destule seturi de analize si ecografii gratis, insa a existat si-un revers al medaliei: chestiile astea n-au fost inregistrate sau scrise pe foaie, sanatatea mea are un folclor, nu un buletin serios, care sa poata fi urmarit cum trebuie. Si niciodata nu stii cand iti trebuie!
Eeeee… asta cu analizele si eco, cat despre doctor – un doctor foarte bun, oricat de scump, face toti banii. Un doctor constient de toate riscurile pe care le presupune o situatie, tipicar, dar care nu merge numai dupa carte, in fine, un doctor specialist isi merita renumele.
Doamnele de la Medlife Cantacuzino sunt profesioniste si foarte de treaba.

2) Drumul spre iad e pavat cu intentii bune. Dar prefer mai optimistul “Every cloud has a silver lining”.

3) Da-mi, Doamne, mintea romanului, cea de pe urma!

4) Nu zi hop pana nu ai sarit parleazul! aka It’s not over ’til it’s over.

5) Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in traista.

Si tot asa….