Cred ca… ce rost are sa scriu ce cred? Se tot modifica ce cred.
Cred ca o parte din mine va ramane mereu copilul ala hiper-sensibil. Care se enerveaza repede si riposteaza cu vitriol, numai cand vorbeste cu tine… mama sau tata sau frate… numai voi aveti privilegiul de a scoate furia din mine, de a coaliza neuronii intr-un rasuflare zgomotoasa si fara logica. In fata voastra ma pot arata, animalul antisocial care musca fara discriminare, imi sunteti oglinda si va sunt reflexie, ne putem sfasia in armonie si reuni in violente. Va iubesc ca oameni asa cum va uram odata ca zei decazuti, pe voi va pot vana si dezmembra pe interior cand altii ma ameninta.
Pervers, dar asta e mai acasa decat orice. Buni si rai, meschini si generosi, avem sangele inaintasilor pe care i-am urat si iubit.
Oare copiii mei vor ajunge sa-si construiasca, irational, aceeasi entitate de sentimente amestecate sau deja ii voi fi invatat ca exista mai multe feluri de iubire pe lume?

Pana la urma, la ce-i buna ceafa?

M83 – We own the sky via Zvarluga (involuntar, o alta postare care pomeneste tatal)