Vine astenia de primavara, o simt dupa cum m-a luat cheful de duca. Mi-e lehamite.

De la o vreme incoace, inchid usi.

Nu ma intereseaza sa vorbesc cu colegii de liceu, legatura s-a rupt de prea mult timp si suntem entitati unite doar de Facebook.

Cand totusi anunt pe cineva, accept felicitarile spuse de complezenta si ma fac sa zambesc cele care chiar au ceva in spate (indiferent ce). Cei mai multi afiseaza o uimire acceptabila, “oau, te casatoresti asa repede? pai ziceai ca mai astepti…” si adauga politicos “Felicitari”. Apropiatii au fost mai sinceri; au trecut de soc si au inceput cu intrebarile: “Esti sigura ca…? Cum de s-a intamplat asa repede?”.

La drept vorbind, nu sunt sigura ca… si nu voi fi niciodata la fel de sigura ca o persoana care a visat toata viata la asta si si-a imaginat ziua nuntii in fel si chip. La cei 26 de ani pe care-i am, sunt la fel de sigura cum as fi si la 30, si la 70, cu diferenta ca ma indoiesc ca as mai face-0 vreodata, daca nu mi-ar iesi din prima. Casatoria, zic.

Initial, as fi vrut sa spun ca mai sunt cateva luni pana la nunta. Dar mai sunt fix 45 de zile. Ceea ce nu mai e asa de rau – mereu am fost de parere ca mai bine smulgi dintele dintr-odata. Si dup-aia ce-o sa se intample? Or sa-mi creasca 2 suvite albe? O sa scrie pe mine “married”? Nici macar n-o sa-mi acopar parul, ca la tara. Ah, voi avea o verigheta care nu seamana cu o verigheta, alaturi de un inel de logodna care nu seamana cu un inel de logodna, si probabil voi primi telefon in fiecare zi, de la maica=mea/matusa-mea. Ca sa ma intrebe ce am gatit. Si poate va trebui sa ma intorc mai devreme acasa atunci cand ma intalnesc cu cate o persoana. Si va trebui sa gasesc o titulatura anume pentru viitorii socri si viitoarele rude prin alianta, si neaparat va trebui sa invat sa fac cate o prajitura cu care sa ma pot lauda la reuniunile de familie.

Toate astea, desigur, daca voi primi si o pisica alaturi de certificatul ala🙂

Sau poate nu🙂

Niste prieteni mi-au atras “subtil” atentia ca nu zburd de fericire. Ca o viitoare mireasa ar trebui sa fie “happyhappyjoyjoy”, sa se entuziasmeze dupa rochii, sa-si puna probleme de organizare si buchete si corsaje… Mi-am indeplinit datoria cu cateva reviste de mirese. Si cateva site-uri de rochii. N-am vazut rochie care sa fie chiar urata, as in “nobody could ever wear that”. Dar ce mi-a atras cu adevarat atentia nu mi se potriveste, ori ca pret, ori ca forme. Nu ma visez printesa, nici Frumoasa din Padurea Adormita. Asa ca nu ma agit, sunt sigura ca o voi scoate la capat, chiar de-ar fi sa port ceva scurt si alb. After all, I already had a princess dress at the highschool ball, it is cute for pics and memories, but it didn’t make any difference when I invited the boy I liked to dance and when I realised we would never fit…

Ok, ok, back to present. Lasam rochia si toate accesoriile ei la o parte. Am o dilema mai mare. Nu stiu ce parfum sa port la nunta.Si tin ca parfumul sa fie special. Sa-l miros peste ani si sa-mi amintesc nu neaparat de ziua nuntii, ci de mine la limita dintre…, de noi, de noi si de povestea noastra.

Am o memorie olfactiva destul de dezvoltata. Nu reusesc sa separ ingredientele, nici sa spun cu mana pe inima ca un parfum tine de o anumita linie, dar le reunosc (uneori si dupa nume) si pe unele le asociez cu ceva/cineva. Madeleinele mele, daca vreti.  Asa e varianta de Angel de la balul liceului, si ma napadesc amintirile cand o simt: cum am luat-o de la Zuridava din Arad, marea dezamagire a mentiunii la olimpiada, oamenii de treaba care m-au inconjurat atunci, momentul in care am ajuns sa ma parfumez inainte de a incepe dansul…Flashes of times when I was young and thought I was old, as opposed to now, when I think I’m still young, but I know I’m getting older…

Apoi sunt STR8 verde si negru, care ma atrag inevitabil la barbatii de care stiu ca trebuie sa ma tin departe. 2 arome subtile si usoare, usor depersonalizate de cat de multi le poarta, al naibii de potrivite pe good boys that seldom go bad, deeper than the eyes could see…

Sa revin la scrierea initiala – mereu am tendinta de a face cate un popas in cine stie ce idee si mi-e greu sa ma intorc pe firul scrierii. Asadar, am plecat de la reactia oamenilor cand aud de apropiata-mi nunta si am ajuns la problematica parfumului din respectiva zi. Probabil vor fi 2: unul de zi si unul de seara.

Ceva subtil incat sa-l simt doar eu (si eventual mirele), sau sa-mi anunt prezenta mai cu indrazneala? Sa merg pe un puternic Femme de Rochas, ca asta sunt pe cale sa devin, in fond  (desi nu se leaga neaparat de nunta), sa fie trandafirul Stella (McCartney) sau doar sa fur apa de violete de la bunica-mea? (nu ca m-as omori dupa ea).

Pe langa parfum, ma mai gandesc cum sa fac in asa fel incat sa pot fugi in parc, sa ma dau putin in leagan… da, in ziua nuntii. Sa-mi promit (si) acolo ca nu voi uita sa fiu copil, ca nu voi deveni nevasta-bucatareasa-perfecta-si-isterica sau mama-care-uita-de-sot.

Ma mai gandesc la cat de sincera sa fiu la Starea civila. Un Da mai moale, sau “99,99% DA”. Fac compromisul cu mine sau sunt sincera pana la capat, cu riscul de a-mi innebuni rudele.

********************

Stiti, tocmai ce-am terminat “Trois” si “Love etc.” ale lui Julian Barnes (verificati Oferta zilei la Nemira). Despre casnicie e vorba in ele. Caci te insori, si ala nu e niciodata sfarsitul. Decat in povesti. In viata reala, e doar inceputul.