Trece timpul si se aduna din ce in ce mai multe amintiri, kilograme, poze, haine si carti, mai ales carti; sentimentele se uzeaza, sosetele se uzeaza, pantofii se uzeaza, pielea mi se uzeaza. Inima nu-mi mai sare la “My immortal” sau “Home”, nici la “Evening falls” sau “Sleeping Sun”, le recunosc puterea si atat, nu mai au dreptul sa-mi modifice emotiile.

Sunt prea multe amintiri si poze si melodii si lucruri care ma leaga, de mine si de tine si de voi, nu le pot rupe si nu vreau sa le rup, dar uneori imi salta un nod in gat cu ele… Casa galbena in care am fost atat de fericita, prima mea poza cu arcade, intaia oara cand am fugit de-acasa, first true kiss and dancing in the rain – all gone. The first true look she gave me, the vulnerability you let me see, his butterfly eyes, the wandering in search of beautiful houses….. case care plang.

Plang cu lacrimi de tencuiala si de caramida sparta, case in care mai traiesc doar spirite si amintiri. In casa asta am venit si am supus-o, de 3 ori am sangerat aici, mi-e dor si cum voi mai ajunge acolo. S-a terminat? s-a terminat.

Au ramas pozele si amintirile si vergeturile si lacrimile si bucuria si descoperirile si gusturile si dorul.