Mda. WordPress private posts aren’t that private. They can be found on Google. WTF??

M83 – Oblivion (feat. Susanne Sundfør)

Oblivion
– the state of being unaware or unconscious of what is happening around one.

I am drifting into oblivion. You are getting conscious of it, aren’t you? The cold, the distance, the “apart”. What to do about it?
How can I erase them, all those moments of silence, of being ignored and dismissed just like a child that doesn’t even deserve an answer?
I asked stupid questions. I asked more intelligent questions. Ignore.
I stopped asking questions.
I stopped asking. For reasons, for answers and for other things.
Are you trying to give them to me?
Are you trying?
Are you? Are you conscious of what you have done?

I am conscious of what I am doing. Deliberately doing.
Yes, it may be passive-aggressive. It’s also for collecting information.
What did I do wrong? Where can I improve?
At this moment, it’s all so bleak nothing seems improve-able.
Yet I cannot and will not distance completely. I’m taking a break.

Since I was young, I knew I’d find you
But our love was a song sung by a dying swan
And in the night, you hear me calling
You hear me calling
And in your dreams you see me falling, falling

Breathe in the light
I’ll stay here in the shadow
Waiting for a sign, as the tide grows
Higher, and higher, and higher

And when the nights are long
All those stars recall your goodbye, your goodbye

And in the night you’ll hear me calling
You’ll hear me calling
And in your dreams you’ll see us falling, falling
And in the night you’ll hear me calling
You’ll hear me calling
And in your dreams you’ll see us falling, falling

Breathe in the light and say goodbye
Breathe in the light and say goodbye

Intre mine si mine

Intre mine si tine,
Intre mine si voi.
Intre voi si mine,
Intre tine si mine.
Caldura, piele, muschi.
Sange care alearga prin vene.
Tendoane care intind membre.
Ganduri care alearga prin cap.
Par, lung, mult, magnific.
Par, scurt, moale, mangaietor.
Piele. Moale. Fina. Calda.
Piele numai buna de infipt dintii in ea.
Lupta-te cu tine, lupta-te cu mine.
Pentru o urma, pentru o idee, pentru umbra unei pasiuni.
Pentru ce ar fi putut sa fie.
Si n-a fost. Si nu va fi.
Pentru ce as putea crea in tine, cu tine.
Pentru ce ai arde in mine, din tine.
Pentru mainile voastre curioase.
Pentru respiratiile voastre calde.
Pentru mintile noastre ingemanate.
Pentru ce s-a prins intr-un moment.
In niste ore. Intr-un cozonac.
Emotiie, senzatii, idei.
Si vulcanul din mine, gata sa erupa.
Nu stiu ce sa fac cu atata pasiune.
Asa ca o las sa se reverse introspectiv.
Si o tin pana se strica.
Din pasiune se naste ranchiuna, si furie.
Ardoare. And rage.
Cineva m-a atins si parca m-a ars.
Corpul meu a recunoscut imediat. Nevoia.
De a atinge, de a cunoaste, de a explora.
De a deschide pe cineva si a te deschide.
Nevoia mea adormita.

Niciodata nu va disparea.
Voi muri cu ea ca o rana pe piept.
O rana a ce ar fi putut sa fie.
Si ar putea fi. Si va fi.
Si rana nevoii mele – tot acolo.
Dar mai mica, si mai fericita.

Vino sa ne imbratisam, vulpe mica,
Deschide-te mie, esti draguta, esti interesanta,
Priveste-ma in ochi si nu te vei mai pierde.
Ai ajuns acasa si stii asta.
Nu te vei mai pierde.
Nu te ma voi mai pierde.
Niciodata.

________________________________________________________________

Impartasirea

Impartasirea e mereu acelasi vis, neimpartasit.
Neiubit. Neascultat. Neluat in considerare.
Iubeste-ma, impartaseste cu mine:
Ce-ai simtit, ce-ai trait, ce-ai gandit,
Spune-mi ca sunt vrednica de increderea mintii tale,
De atentia corpului tau,
De caldura mainilor tale.
Impartaseste cu mine. Pe tine.
Te voi face sa razi,
Te voi face sa te simti bine,
Te voi face sa te simti ascultat, iubit, apreciat.
Doar… impartaseste cu mine:
Lumea ta, viata ta, idealurile tale.
Cer prea mult? Cer o inifinitate!
Si ma multumesc cu asa putin.
Si obosesc. Cand obosesc,
Imi iau putinul si plec.
Si-ti va parea rau, oh, iti va parea rau.
Si mie, si mintii mele,
Si acelei parti care va fi totdeauna pentru tine.
Gata sa te asculte, gata sa-i fie impartasit
Ce-ai simtit, ce-ai trait, ce-ai gandit.

________________________________________________________________

Ganduri pentru necuvinte

Te-am ascultat. Ai vrut
Sa-mi spui multe.
Te-am inteles, dar dincolo
De cuvinte.
Am asteptat ca si tu
Sa intelegi.
Nu s-a intamplat.
Am mai rabdat.
Inima mea s-a calmat.
A trecut o vreme.
Mintea mea s-a resemnat.
A mai trecut o vreme
Corpul meu s-a intristat.
Apoi a plouat. Pe neasteptate.
Cu intensitate, si-emotii, si trei.
“La viata din nou!”, mi-am spus eu.
Am deschis ochii. Tot aici.
Tot la fel. Tot asa.
Dar in mine, e deja altceva.
Un nou an. Al meu.

Sunt intr-un cub.
Podeaua ma reprezinta pe mine, asa ca e suficient de solida si rezistenta.
Un perete il reprezinta pe El.
Peretele paralel e jobul.
Intre ele, e un perete cu familia, copiii.
Mai ramane un perete al carui perete il pot schimba eu, pentru ca ar fi viitorul – planurile mele, aspiratiile. Momentan e opac si inamovibil, ca si ceilalti.
Ma simt prinsa in capcana.
Imi dau capul pe spate si vreau sa tip, sa urlu, sa scap de sentimentul capcanei.
Ma astept sa privesc tavanul. Dar deasupra e cerul, intunecat si acoperit de nori albi si gri. Ploua, si picaturi reci si grele cad pe obrajii mei si se amesteca cu lacrimile.
E bine. Inca exista o cale. Acum tre’ sa invat sa zbor.
Sau sa ma calmez inainte sa dobor toti peretii. Sa devin Antiexemplul perfect.

Atat de multe de pierdut…
Sau – ce mai e din ce inca nu am pierdut?

Nu vreau multe lucruri. Vreau sa ma tin de mana in fatza oceanului sau a marii.

E a 9-a zi a regimului Ohsawa, din cele 10 in care ar trebui sa consum numai grau, orez, hrisca, mei si apa si sare.
Imi pare cea mai grea zi. Poate pentru ca sunt obosita, sau pentru ca mi-e frig. E prima zi in care beau apa calda (ceaiul nu e ok, doar ceai de busuioc si nu am).
A fost mai usor decat ma asteptam – nu am avut pofte in primele zile, nici ameteli/dureri de cap, ba chiar am avut energie si m-am concentrat mai bine.

Azi, insa… mi-e pofta de un mar. Mi s-a parut atragator turmericul. Beau apa calda.
Poate a fost mai usor inceputul pentru ca mi-e usor sa incep lucruri, si taraganez rau sfarsitul.
Dar e ok, maine e ziua a 10-a, va trece si ea. Si apoi?
Pseudo-cereale din care am o gramada prin casa. Fructe. Si o sa mai vad.
Poate chiar o sa ma imprietenesc cu meiul (pe langa niste legume!).

Inca o cana de apa calda, putina miscare sa n-adorm si… mai e si maine o zi!

Asta – scrisoare adresata de in doctor fiicei lui legata de viitorul ei sot/barbati
sau
Asta – in contra-raspuns la scrisoarea de mai sus, din partea unui tip cam misogin

Curat TRP. Cumva au si ei dreptatea lor.
Ma simt ca atunci bunica-meu imi spunea niste chestii si nu-l credeam, ca apoi sa ajung acasa si sa vad ca mare parte din ce-mi spusese el e adevarat.
Dar, dar, DAR.

Refuz sa cred sau sa accept ca femeia e o specie inferioara si care trebuie sa stea pe langa in barbat din cauza asta.
“In red pill philosophy a woman should find happiness by pleasing her man.” suna la fel de rau ca si “keeping your wife/girlfriend happy, no matter what, is a man’s job” (acelasi link).
Probabil de-asta nu voi ajunge vreodata vreo TRP wife, indifferent cat de Alpha ar fi masculul de langa mine.
Sau cat de Powerless m-at face sa ma simt.
Da, mi-at placea foarte mult sa-mi pot capul pe un umar puternic si sa simt 2 secunde ca acolo e bine, ca nu mai tin greutatea atator lucruri. Fara sa mi le resolve, ca le pot rezolva si eu. Doar sa ma lase sa stau acolo, sa accepte, ba nu. SA VREA sa stau acolo si sa imi dau voie 2 secunde sa ma simt vulnerabila.
Si altadata (sau chiar atunci), sa nu-I fie teama sa-si arate vulnerabilitatea fata de mine.

S-a intors.
Furia. Furia aia pe care o credeam partial dusa, sau macar ingropata, e inapoi.
Furie si tristate, multa furie si multa tristate.
Furie impotriva mea, impotriva sortie, impotriva lumii, impotriva mea.
Tristete, ca sunt aici, nu-mi place aici, e bine ca sunt aici si vreau sa nu mai fiu aici.

Impostor. Am luat locul cuiva sa ajung aici. Nu, nu am facut asta. Sau am facut-o, castigand concursurile si luand note mai mari ca altii. Sau facandu-ma placuta mai mult decat altii.

________________________________

Ce incerc sa-mi dovedesc? Ca nu vei pleca? Ca vei pleca? Ca nu sunt in stare? Ca voi pleca? Ca nu voi pleca indifferent de ce se intampla?

Vorbesc prea mult. Si acum nu mai e Parintele din capul meu, ci Copilul rebel, care s-a manifestat prea putin de-a lungul vietii.

________________________________

Sa o numim criza existentiala si sa o lasam asa. Vine si trece, important e ce invat din ea. Si unde o sa ajung dupa ce se termina.
Carla’s Dreams – Unde

Pana si Iisus Hristos a avut o criza la 33 de ani. Mai grava.

La ce mi-a folosit sa citesc atatea carti, sa depozitez atatea cunostinte? Acum exista smartphone si Wikipedia, totul e la 2 clickuri distanta.
Am vazut cartile alea cu ochi de copil, prea multa teorie si prea putina practica, prea multe povesti de adulti pentru mintea mea frageda, s-au distorsionat groaznic.
Iar povestile adultilor din jur, cele adevarate, au fost si mai confuzante. Si asa au ramas si dupa ce am vazut cat de copii erau adultii astia.

Sunt foarte incoerenta, stiu.
Ma simt de parca as scoate cuvintele/emotiile/lacrimile pe care nu le-am scos tot anul. In 2016 am avut mai putine postari ca in oricare alt an, recuperez acum.
Nici ca-mi pasa ca sunt incoerenta. Am nevoie de haos pentru a ma ordona. ASTA e firea mea. Degeaba o reneg. Degeaba incerc sa fac ordine ascuzandu-ma de parca as impinge gunoiul sub pres. Nu vreau sa fac asta.

Da, multe lucruri nu merg in viata mea si e ok ca nu merg. Am ignorat treaba asta si e cazul sa nu mai ignor si sa fac cate ceva.
Ca o fata cuminte. Sau nu.

Unele lucruri nu se pot schimba pentru ca au fost mereu asa, doar am ales eu sa le vad altfel.

 

______________

It scares me to see that my perception has changed so much.

I remembered Placebo’s Song to say Goodbye differently. How can I trust myself, how can I trust my past if the things that touched me so much are so much different than how I remember them? It’s like the basics, the foundation of my personality has definitely changed. And this is so… scary.

Battle of the Sun is never over.

 

I am a good human. I would have never become a second dr. Mengele.
Never doubt this – I am a good human. Good humans can make bad things, too.
So what was all that suffering for? I used to think it was for making me more empathic towards people, to make me understand them better.
But it seems it was all in vain. It had no purpose, I was the wrong person at the wrong time.

I don’t wanna live with the guilt anymore. It annoys me to discover the guilt, the shame, the pain are still there, big and strong. Guilt for being born. Guilt and shame for being born like this. Would my mother really have abandoned me if I were less than a perfectly healthy baby? I was already less than perfect being born a girl. I had to prove her I was worthy from my first hours of life. And I was worthy of life. I sucked her milk when she took me out of the incubator, proving I was healthy, worthy, that she could take me home. But what if I hadn’t done it? If I slept instead of sucking? Would she have abandoned me in that place? Would she really have given up on me? After 2 years of trying to conceive…

My brother didn’t suck at all, he’d rather sleep. But he didn’t have to prove anything. He was born a boy. And no doctor decided he should stay in an incubator.

_________________________________________

Esti in om bun.
Esti in team-player.
Contezi.
Ai cea mai mare experienta in ce faci.

Si ce? la ce conteaza ca sunt team-player, daca joc singura si acasa, si in deplasare?
Daca numai mie imi pasa, sau numai mie pare ca-mi pasa? Daca nu pot sa trec de zidurile comunicarii?
Daca mereu e vina mea, ca nu merg NICIODATA pana la capat, ca n-am suficienta incredere, ca nu incerc sufficient, ca nu sunt sufficient de … de buna, de rabdatoare, de comunicativa, de muncitoare, de atenta, de sociabila?

Niciodata nu e sufficient ce fac. Niciodata nu dau sufficient incat sa MERIT cu adevarat.

_________________________________________

Si e prea tarziu sa o iau de la capat. Nu pot sterge cu buretele. Situatia e asa, nu altfel.
Daca si parca, si daca e inexistent.
O fi prea tarziu pentru altii, dar pentru mine, NU E. Refuz sa-mi petrec restul vietii dictat de altii.
Refuz sa duc viata parintilor mei.

Voi gasi pe cineva ca mine, imperfect. Cineva care sa-mi spuna ca ma iubeste daca chiar asa simte, cineva care sa se poarte afectuos si tandru.
Cineva care sa-mi spuna ca admira cate ceva la mine, sau ii place ceva la mine, sau ca sunt speciala. Cineva care sa ma vada frumoasa macar in anumite momente.
Cineva care sa vrea sa fie cu mine cu adevarat, nu doar pentru ca soarta ne-a adus impreuna cu niste ani inainte.
Si cand voi gasi persoana asta, o voi strange in brate, fara sa cer voie. Pentru ca nu va fi nevoie.
Ma voi privi in oglinda si-mi voi spune “Te iubesc, te accept asa cum esti. Meriti. Esti in om bun care alege uneori sa faca lucruri rele. Esti in om interesant. Ai puterea sa faci ce iti doresti. Urmeaza-ti visele, te voi sprijini”.

Drumul asta e greu si sinuos, si la capatul lui ma asteapta… eu insami.

Rag’n’Bone Man – Human
Carla’s Dreams – Triunghiuri

Diferenta acum fata de alte dati e ca simt in mine o putere. Si nu ma mai indoiesc – daca azi am putere, maine n-o sa am. Daca azi vreau ceva de la viata, maine se va schimba. NU, nu mai sunt in puterea altora si nu ma mai misc dupa cum bate vantul.
Ceea ce imi doresc vine la mine – cand am nevoie de asta.

Ma lupt cu mine sa nu mai regret ce a fost – sa accept complet ce a fost si ce este. ACCEPT CE ESTE. ACCEPT CUM SUNT.
Altfel nu am sanse sa schimb viitorul.

for (i=0; i<n; i++)
for (j=i; ja[j]
{ aux=a[i];
a[i]=a[j];
a[j]=aux;
};

Idfc. But I DO fucking care. I still care.
I will care until my last breath.

Maybe things do not touch me as they used to, but I’m not dead inside yet. I’m just more selective and less impressionable.
Maybe not a dragon, but at least an owl. Picture from here.

albino-screech-owl

Ca melodia asta de la Carla’s Dreams.

“Nu poti schimba pe cineva daca o faci doar pentru tine”.

Am devenit femeie… un pic cam tarziu. Un pic cam tarziu pentru a gusta din toate placerile vietii de femeie.
Sa iti arati vulnerabilitatea din ipostaza de femeie. Femeie = slaba, vulnerabila, gata sa fie atacata, incapabila sa aiba grija de ea (desi capabila sa aiba grija de altii). Careia nu i se cunoaste sau recunoaste valoare. Femeie = taken for granted.
Femeie = care nu simte dorinta in afara iubirii, care nu simte atractie sexuala in afara cuplului, care nu fetisizeaza parti ale corpului masculine precum fac barbatii cu corpul femeii. Femeie = care e romantica, tandra, iubitoare, calda, iertatoare, puternica si subtire si mladioasa ca otelul, cu aparenta catifelei.

De unde pisici am imaginea asta a femeii? Am inzestrat-o cumva cu trasaturi opuse mie? Eu sunt in stare sa ma topesc de la niste inflexiuni aparte ale vocii, sa ma extaziez la niste sani draguti (masculini!) sau sa ma inmoi la vederea unor antebrate bine facute.
Eu, care nu sunt in stare sa fiu tacuta, linistita, concentrate, sa-mi port vulnerabilitatea ca pe o armura.

Atataea lucruri care incep cu D:
depresie
dorinta
dor
dans
destrabalare
deprimare
distrugere
datorie
degenerare
durere
desfasurare
deturnare
durabilitate
dragoste
divinitate
Dumnezeu
devenire

Vazut Sen to Chihiro. Nu-mi pot aminti de ce m-a atins atata filmul asta. E in continuare frumos, insa emotiile….
Acum stiu ca fiecare e responsabil pentru emotiile lui. Si pentru alegerile lui.

Vazut Spring, Summer, Autumn, Winter and Spring again (Kim-Ki Duk). Aparte. Nu stiu daca o sa veau sa-l mai vad vreodata.
Cel mai mult m-a atins femeia care si-a adus copilul.

Sunt recunoscatoare ca am ajuns aici. Fata de toate femeile din neam, sunt in cea mai buna pozitie.
Dar nu imi place ca am ajuns aici. Nu vreau sa raman aici, nu vreau sa raman asa.
E numai in puterea mea sa schimb asta.
E nevoie sa ma conving pe mine insami ca am puterea asta, ca doar eu am puterea sa fac ceva.
Sa pierd in greutate, sa invat si sa fac una-alta, sa ma port mai ca o femeie, cu tot ce implica asta.
Sa ma desfasor. Sa arat, sa nu arat.

Oasis – Wonderwall
Hurts – Wonderful life

and why not? The Weeknd – Starboy, The Hills and Blackbear – Idfc (Taroo remix)

Go have fun yourself.

Another glorious day in which to modify the code.
While the sky is blue and the sun is pretty and I’m listening to Röyksopp – Something In My Heart (feat. Jamie Irrepressible), while looking for vaults.
Medieval vaults. Rome Pantheon vaults. Hotel de Cluny vaults. Persian vaults.

So no, I am not happy. It’s in my nature to want it all. Or at least, want to live with passion and intensity.
Which I don’t get from looking at the code.
Travelling, seeing new places, getting a glimpse of other people’s lives and cultures – I like that. I like beauty – nature’s beauty, art, beauty of written words, the wonder and the worlds created in my mind by words, beauty of a statue rock lines, the emotions stirred by music. The times brought back by a different architecture.

 

 

vaults_hotel_de_cluny-chapelle-4

I feel like those times are lost on me, so lost. So Fleurie – Hurts Like Hell.
For everything that I loved and lost and it still hurts.

“Dreams fight with machines”.

Now that one thing is somewhat solved (I’ve became a woman), the rest of unsolved things will come up. The lost dreams of what I wanted to become when I grew up.
Ben Cocks – So Cold.

Leaving aside I don’t know what to do about that, I feel as if I’d betray my entire family if I switched domains. On the other hand… I’ve betrayed myself so many times for them. Oh mother, why am I still a child in front of you?

 

Fleurie – Hurts Like Hell ( With Lyrics )

I don’t want them to know the secrets
I don’t want them to know the way I loved you
I don’t think they’d understand it, no
I don’t think they would accept me, no

I loved and I loved and I lost you
I loved and I loved and I lost you
I loved and I loved and I lost you
And it hurts like hell
Yeah it hurts like hell

Dreams fight with machines
Inside my head like adversaries
Come wrestle me free
Clean from the war

Your heart fits like a key
Into the lock on the wall
I turn it over, I turn it over
But I can’t escape
I turn it over, I turn it over

Nu mai vreau sa mor cu iubirea in mana.

1st day of new things for my big little one.

In the meanwhile, I keep listening to teenage music.
Like Skylar Grey – I Know You or Fleurie – Hurts Like Hell .
It’s still funny to think of lifetime love, as in 50 shades of Grey.
It’s more about trust than the power of love. Trust is my Achilles’ heel.
Back to 1st day, we shall just trust her and hope everything will be fine. And if it won’t, we’ll do something to make it better.

Blog Stats

  • 183,626 hits

Archives

April 2017
M T W T F S S
« Feb    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
wordpress counter